„Peste 80 de avioane de vânătoare ale armatei aeriene israeliene (…) au efectuat o nouă serie de atacuri aeriene asupra infrastructurilor aparţinând regimului terorist iranian”, a precizat armata într-un comunicat.
În cadrul unuia dintre cele mai importante raiduri anunţate de Israel de la începutul războiului regional, pe 28 februarie, avioanele au lovit o academie militară a Gardienilor Revoluţiei Iraniene care „era folosită ca instalaţie de urgenţă”. Potrivit armatei, locul era folosit pentru operaţiuni militare, ceea ce îl făcea „o ţintă militară legitimă”.
Printre celelalte ţinte s-au numărat un centru de comandă subteran, un depozit de rachete şi locuri de lansare, „pentru a reduce amploarea atacurilor asupra teritoriului statului Israel”, potrivit comunicatului.
La începutul atacurilor americano-israeliene împotriva Iranului, armata israeliană a indicat că 200 de avioane de vânătoare au participat la raiduri, calificându-le drept cele mai importante din istoria forţelor sale aeriene.
Războiul început sâmbăta trecută a provocat moartea a peste 1.320 de persoane – între care şi şase americani -, iar administraţia Trump avertizează că acesta se va intensifica în curând. Aliaţii NATO sunt atraşi cu reticenţă în conflict, în timp ce Iranul avertizează ţările europene că vor fi considerate „ţinte legitime” dacă se alătură SUA şi Israelului.