Expresia „fără gluten” a devenit omniprezentă în meniurile restaurantelor, pe ambalajele produselor și în conversațiile despre alimentație sănătoasă. În doar câțiva ani, glutenul – o proteină prezentă natural în grâu, secară și orz – a fost transformat, în ochii multora, din ingredient banal în inamicul numărul unu al dietei moderne. Însă, dincolo de modă, cât de justificată este această excludere? Și cine are cu adevărat nevoie să renunțe la gluten?
În realitate, intoleranța la gluten poate avea forme clinice bine definite, iar cea mai gravă dintre ele este boala celiacă – o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar atacă propriul intestin subțire în prezența glutenului. Boala afectează aproximativ 1% din populație și poate duce la complicații serioase dacă nu este diagnosticată la timp. Simptomele variază de la tulburări digestive, anemie și oboseală cronică, până la probleme de fertilitate sau erupții cutanate severe. Diagnosticul se stabilește prin analize de sânge și biopsie intestinală, iar tratamentul constă într-o dietă strictă fără gluten, urmată pe viață.
Pe lângă boala celiacă, există și persoane care acuză simptome digestive sau generale după consumul de gluten, fără ca testele medicale să confirme o boală autoimună sau o alergie. Este ceea ce medicii numesc sensibilitate non-celiacă la gluten – o formă de reacție incomplet înțeleasă, dar recunoscută ca posibilă. În aceste cazuri, balonarea, disconfortul abdominal, durerile de cap sau stările de oboseală pot dispărea la excluderea glutenului, dar nu există un marker biologic care să confirme cauza.
Tot în discuție intră și alergia la grâu, o reacție imună de tip clasic, care implică de obicei simptome acute, inclusiv dificultăți respiratorii sau reacții cutanate. Spre deosebire de boala celiacă, alergia la grâu apare mai frecvent la copii și are o altă cale de diagnostic și tratament.
Cu toate acestea, studiile internaționale arată o discrepanță uriașă între numărul celor diagnosticați medical și cel al persoanelor care adoptă de bunăvoie o dietă fără gluten. În Statele Unite, spre exemplu, doar 0,7% din populație are boală celiacă confirmată, dar peste 12% urmează o dietă „gluten-free”. În România, datele sunt fragmentare, dar specialiștii confirmă aceeași tendință: tot mai mulți pacienți se auto-exclud de la gluten fără testare și fără ghidaj medical.
Pe lângă riscurile medicale, dieta fără gluten nu este întotdeauna sinonimă cu o alimentație mai sănătoasă. Multe produse procesate „gluten-free” conțin adaosuri de zahăr, grăsimi și aditivi pentru a reproduce textura produselor clasice. În același timp, eliminarea cerealelor integrale poate reduce aportul de fibre, vitamine din complexul B și fier.
Pentru persoanele cu diagnostic clar, dieta fără gluten este o măsură salvatoare. Dar pentru ceilalți, decizia de a elimina această proteină ar trebui cântărită atent. Sănătatea intestinală nu are nevoie de restricții bazate pe modă, ci de echilibru, diversitate și, mai ales, informații corecte. Glutenul nu este dușmanul tuturor – dar pentru cei care îl tolerează, el nu este nici cauza tuturor relelor.
Clara DIMA