El avertizează că prezența militară americană redusă transmite un semnal prost Moscovei, deși nu este vorba de o retragere masivă. România rămâne însă strategică pentru NATO: „dacă pierzi România, pierzi Balcanii până în Grecia”. Dacă Ucraina câștigă și se integrează în Europa, România – în special Iașul – poate deveni hubul principal al reconstrucției.
Istoricul subliniază că viitorul Republicii Moldova depinde strict de soarta Ucrainei. Dacă Odesa cade, „nu văd bine Iașul”, iar Chișinăul ar putea schimba tabăra peste noapte. Rusia rezistă economic datorită exporturilor de petrol și relației cu China, care are interesul ca războiul să continue. În lipsa unui plan coerent la Washington și cu o Europă lentă, războiul rămâne imprevizibil, cu scenarii care variază de la prăbușirea Ucrainei până la o criză politică în Rusia. În concluzie, „șansa noastră este Ucraina” – fără rezistența ei, România ar fi direct expusă presiunii Kremlinului. În rândurile de mai jos citiți interviul pe larg.
Dacă Ucraina va pierde războiul, oligarhii și firmele ruse o vor reconstrui
– Recent, Rinat Ahmetov (cel mai bogat om din Ucraina, poate mai cunoscut ca deținător a clubului de fotbal Șahtior Donețk) a cumpărat la Iași Arcelor Mittal, fosta Întreprindere Metalurgică. Știm că este interesat de Combinatul Siderurgic Galați. Putem spune că vizează anumite domenii strategice din România, în perspectiva reconstrucției Ucrainei. Credeți că România, Iașul, vor juca un rol important în această etapă post-război?
Cred că depinde cum se va încheia războiul. Dacă va fi o victorie a Rusiei, iar Ucraina va fi transformată într-un stat marionetă, evident că România nu va juca niciun rol în reconstrucția ei. Nici Iașul, nici Rinat Ahmetov, ci firmele din Federația Rusă și oligarhii ruși vor avea un rol important în reconstrucția Ucrainei.
Dacă însă războiul se încheie cu o victorie a Ucrainei – care nu înseamnă să iasă cu teritoriul integral în granițele recunoscute internațional din acest război, ci să fie integrată în Europa, că de fapt asta e miza –, atunci cu siguranță că România va avea de jucat un rol foarte important. Dacă ne uităm pe hartă, România e cel mai bine plasată pentru a fi hub pentru viitoarea reconstrucție a Ucrainei.Iașul va fi un fel de dirijor al hub-ului mare numit România. N-are cum să nu fie, pentru că iar e argumentul geografic.
– Un alt subiect intens dezbătut în ultimele zile este retragerea parțială a trupelor americane din România. Într-un comentariu, fostul secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe spunea că de fapt e vorba de o reorientare americană pentru o apărare mai puternică a Scandinaviei, Țărilor Baltice și Poloniei. Pe de altă parte, un analist polonez pe spațiul rus de la vârful celui mai mare cotidian din Polonia, Roman Imielski, redactor-șef adjunct la Gazeta Wyborcza, afirmă că e vorba despre bani, că România a cumpărat mai puțin armament american decât Polonia. Care este opinia dumneavoastră?
Cred că mai degrabă în spatele acestei decizii nu stă nicio filozofie. Pur și simplu nu face decât să reflecte încă o dată haosul din administrația americană. Nu e vorba de o retragere, cât de niște trupe care veneau prin rotație aici, Această rotație, care a început în 2022, s-a întrerupt. E vorba de câteva sute de soldați, 600, 800, un batalion. E important, ca semnal e foarte prost. Nu trebuie să minimalizăm și nici să ne facem iluzii. Sigur că nu cei 800 apărau cu piepturile lor integritatea României. Problema este ce semnal transmiți și cui: în primul rând lui Putin. Putin citește asta ca un fel de încurajare. La câteva zile, președintele Trump a anunțat că trimite soldații în Africa. Noi tot timpul căutăm scuze și argumente ca să explicăm deciziile stranii, ambigue ale acestei administrații americane.
Nu întărești o parte a flancului estic, iar pe cealaltă o lași moale
– Deci mai degrabă are dreptate analistul polonez, care spune că în fapt e vorba despre bani.
Nu știu dacă e vorba despre bani, pentru că și prezența americană aici înseamnă bani. Apoi, nu pot să compar România cu Polonia, o țară dublă ca populație, mai întinsă ca teritoriu și care e mai bine poziționată geografic pe rutele marilor afaceri din nordul Europei. În același timp, România este cheia de deschidere a Balcanilor în sud-estul Europei. Nu poți să pierzi România, pentru că altfel pierzi Balcanii până-n Grecia. Riscul este foarte mare, deci nu-mi închipui că cineva sănătos la cap la Washington sau în altă parte gândește în termenii ăștia. Polonia rezistă mai bine decât, de pildă, România. Mă refer la război hibrid. În același timp, Polonia a fost bine înarmată și în 1939 și n-a rezistat. De asta spun, e o iluzie să îți închipui că întărești o parte a flancului estic, iar cealaltă parte o lași moale, în ideea că acea parte rezistă. Convingerea mea este că nu e așa și că, dacă pică, există riscul să se ducă toate țările astea, pe principiul dominoului.
Înainte de ’90 nu URSS era inamicul, iar după ’90 din armată s-a furat
– Este un grup de opinii aici, în Iași, care ne arată pe hartă că în Moldova, cea apuseană, nu există mari unități militare românești: nu sunt instalații strategice precum la Deveselu, nu există baze puternice ca la Mihail Kogălniceanu sau baze aeriene precum cea de la Câmpia Turzii. Toate sunt în spatele vechii linii de apărare Carpați-Focșani-Nămoloasa-Galați.
– Vă așteptați la altceva? De 35 de ani, din armată s-a furat, s-au făcut generali, și-au tras pensii, nu s-a construit practic nimic. Armata care a existat în România, armata Republicii Socialiste România, respectiv armata Republicii Populare Române nu se pregătea să lupte împotriva URSS, deci nu era logic să construiască aici baze militare, mari unități. Asta cu Ceaușescu, cu pieptul lui, cu apărarea României de sovietici, asta e basm de adormit copiii. Erau tot oamenii Moscovei, Moscova putea oricând să vină să-i schimbe. Nu se punea problema ca românii să lupte împotriva sovieticilor. Asta este explicația pentru care aici nu sunt unități, baze militare, unități militare. În 35 de ani nu s-a construit nimic. Deci, repet, din armată s-a furat.
Iar după aceea, să zicem în ultimii 20 de ani, ca stat membru NATO, nu s-a pus niciodată problema ca România să se pregătească, nici după 2008, după invazia Rusiei în Georgia. Ați văzut la noi în România vreo dezbatere serioasă, cu militari care să discute? Trebuia să adoptăm niște măsuri, să ne pregătim pentru agresiunea Rusiei. În 2014, când a fost anexată Crimeea, au început să vorbească. Ceva serios s-a făcut după 2022, dar primii 2-3 ani am așteptat să se prăbușească Ucraina. Am văzut că nu se prăbușește. Au fost și alegerile anulate în decembrie și am îmbrățișat narativul ăsta că rușii duc un război hibrid. Unde e hibrid, nu trebuie să facem noi nimic, nu trebuie să facem baze militare, să apărăm Moldova, că e hibrid. Deci nu vă așteptați că se va întâmpla ceva acum.
Șansa noastră este Ucraina
– Dar cealaltă Moldovă, Republica Moldova, va adera la UE cu Transnistria sau fără Transnistria? Care ar fi scenariul?
Hai să vedem dacă Republica Moldova va adera la UE. Deocamdată e foarte bine că e legată de Ucraina. Nu știm cât va fi legată de Ucraina. Dacă nu era Ucraina, Republica Moldova n-avea nicio șansă să adere la UE, să fim serioși. Republica Moldova a depus cerere de aderare la UE după ce a început războiul cu Ucraina. Republica Moldova, dacă vreți, are o șansă, dar lucrurile cam alții le-au făcut.
– Dar au fost alegeri acolo, cu rezultate dătătoare de speranță. Pentru noi, în Moldova și în Iași, e important obiectivul de aderare la UE.
În logica unui război hibrid poți să zici da, dar în logica unui război cinetic contează mai puțin. Șansa noastră este Ucraina, că Ucraina luptă și Ucraina ține Rusia departe. Dacă Ucraina pică, dacă vin rușii în zona Odesa, eu nu văd bine la Iași: Chișinăul o să pitească stegulețele Uniunii Europene, o să scoată stegulețele rusești și o să iasă pe străzi să întâmpine…E un scenariu absolut realist. Lucrurile pot oricând să se schimbe dramatic. N-ai nicio garanție că această schimbare nu se va petrece în următorii ani. Deocamdată lucrurile merg pe un război pe termen lung, în care orice se poate întâmpla. De la scenariul înfrângerii Rusiei, prăbușirii Rusiei până la scenariul colapsului Ucrainei.
– Pe care scenariu ați paria?
Pe niciunul în acest moment.
E nevoie de petrolul rusesc
– Totuși, în contextul economic actual, cu sancțiunile asupra Rusiei, cu scăderea prețului la petrol, Rusia e cumva vulnerabilă economic. Mai rezistă? Mai are resurse să finanțeze războiul?
Rezistă. Deocamdată rezistă. Peste 30 la sută din banii de la bugetul federal vin din exportul de hidrocarburi. Asta, în condițiile în care e supusă acestor sancțiuni. Rezistă, este supusă sancțiunilor din 2014, de 11 ani.În altă ordine de idei, pentru o țară de dimensiunile Rusiei e greu să dezvolți niște sancțiuni care să o oblige să facă concesii. Nu văd așa ceva. Da, sigur că o doare, dar colaborează foarte bine cu China, a colaborat cu India, a exportat petrol pentru că flota fantomă a funcționat foarte bine. Toată lumea închidea ochii pentru că, dacă dispare petrolul rusesc de pe piață, prețul explodează. Inclusiv președintele Biden se temea de creșterea prețului petrolului, președintele Trump, la fel. E nevoie de petrolul rusesc.Și acum încearcă americanii să-l mobilizeze pe regele saudit să arunce mai mult petrol pe piață. Deocamdată, capacitățile de producție ale Arabiei Saudite sunt la maxim. Americanii ar putea să arunce pe piață ceva din rezerva lor. Ei au foarte mult petrol, dar asta nu înseamnă… Ca să lovești cu adevărat bugetul Rusiei, ar trebui să duci prețul barilului de petrol sub 40 de dolari.
– Acum e în jur de 60.
Deci, ca să doară, asta ar trebui să se întâmple, împreună cu atacurile ucrainene asupra rafinăriilor și cu măsuri mai ferme împotriva flotei fantomă. Nu e simplu. Asta presupune o colaborare mai bună între Europa și America, ceea ce nu se întâmplă acum.
Europenii vorbesc mult, vorbesc frumos, dar sunt ineficienți
– Trump a făcut câteva gesturi, dar are un plan în privința asta? Mulți spune că e doar spectacol.
Nu are niciun plan. Ar fi fost bine. Noi multă vreme am trăit cu iluzia asta și am vândut niște mișcări haotice publicului drept un plan super sofisticat. El încearcă, a văzut că nu i-a ieșit. În același timp, Trump e un lider care rupe ritmul. El poate să facă ceea ce liderii clasici nu pot. Poate să-i reușească în unele situații de criză, dar în cazul Rusiei vedem că nu-i reușește. Or, 2025 a fost un an foarte bun pentru Rusia. Și a fost în primul rând bun pentru Rusia, pentru că a venit la putere în America. America, politica de securitate, de apărare, politica externă americană au devenit haotice, au devenit imprevizibile. Or, Rusia iubește haosul, Putin capătă energie din acest haos. Fără ajutoare militare, Ucraina trăiește din ce i-a dat Biden. Mai cumpără europenii, dar americanii nici pe bani nu dau. Problema e ca europenii să preia ei efortul de război. Europenii vorbesc mult, vorbesc frumos, fac niște poze nemaipomenite de grup, adună milioane de like-uri, dar sunt cam ineficienți. În același timp, sunt mult mai eficienți decât cei care tot îngroapă de mulți ani Uniunea Europeană, care nu mai vrea să moară. E greu să omori totuși un dinozaur, cum e Uniunea Europeană. Sigur, se mișcă greu un dinozaur, dar se mișcă. Deci ideea asta că hai să înmormântăm Ucraina, că se retrag americanii, că vin europenii, că nu sunt în stare de nimic, e o prostie.
– M-am uitat zilele trecute pe CV-urile noilor miniștri de la Chișinău. E o diferență de la cer la pământ față de CV-urile miniștrilor noștri din ultimii ani. Cum se face politică la Chișinău?
Exagerăm cu chestia asta. Ei sunt într-o campanie de lobby. Ei trebuie să se arate mai frumoși, mai deștepți, mai fecioare, mai devreme acasă, pentru că ei trebuie să câștige susținere și acceptarea de către Occident. Au fost și la noi niște oameni mai educați, până a intrat România în NATO și UE. Or, din punct de vedere politic, oamenii care sunt în guvernul din Republica Moldova sunt zero. Primul ministru al lor este necunoscut. Nimeni nu-l știe. Ei acolo nu-l știu. Nu l-ar fi votat nici președinte de scară de bloc. Ei își permit să facă lucrurile astea pentru că sunt într-o campanie de imagine. Nu e normal ce se întâmplă la Chișinău. Iertați-mă, e normal ce se întâmplă la București, unde fiecare ministru are în spate voturi. Democrația funcționează pe voturi. Dacă vă uitați la guvernul lui Putin, ei nu reprezintă decât voința lui Putin. Dar au niște CV-uri foarte tari, sunt niște guvernatori de prin Siberia, cu studii în Occident, cu Harvard, Oxford, cu Sciences Po Paris, vorbesc la perfecție engleză, cu accent Oxford. Nu vă duceți pe fenta asta.
China vrea să lungească cât mai mult războiul
– Ca să revenim la Rusia, într-un scenariu optimist, cum ar putea arăta pierderea războiului de către Rusia? Ce ar trebui să se întâmple?
Sunt cel puțin două scenarii posibile, dar puțin probabile, în care Rusia să fie înfrântă, adică să ceară pace. Înseamnă să ai o presiune economică foarte mare, să funcționeze mai aceste sancțiuni, mai ales pe energie, să fie foarte dureroase, să le dai ucrainenilor rachete Tomahawk, Taurus și Storm Shadow ca să înceapă să bombardeze Rusia, inclusiv marile unități din apropierea Moscovei, iar elita rusă din jurul lui Putin să zică „Gata, nu se mai poate! Hai să ieșim din războiul ăsta!”.Celălalt scenariu ar fi unul de criză majoră: în Rusia se prăbușește piața financiară, are loc un crah economic. Pe fondul nemulțumirii generale, Putin să fie îndepărtat și să vină cineva care să schimbe… Sau un scenariu în care Rusia nu neapărat colapsează, dar Putin moare de moarte bună, să zicem. Și succesorul lui vine și oprește războiul, după modelul ’53, când a murit Stalin. Atunci, după două săptămâni, Beria și succesorii lui Stalin s-au întrebat ce-i cu războiul din Coreea și au făcut armistițiu. Pace n-au făcut nici până acum. Deci poți să imaginezi, dacă e să te joci cu scenarii, pentru cineva care știe bine istoria Rusiei.
– Dar Chinei care scenariu credeți că îi convine?
Aș spune că niciun scenariu în care Rusia e învinsă nu-i convine. China vrea să lungească cât mai mult războiul. Și e și normal. Americanii vorbesc deschis, spunându-le chinezilor, spunând lumii întregi că după ce se termină războiul din Ucraina vor ataca China. Și atunci ajută, finanțează Rusia, cumpără petrol, îi transferă tehnologii. Gândiți-vă că nu există dronă rusească fără o componentă chinezească. Bine, nu există nici dronă ucraineană fără o componentă chinezească, dar asta e altă discuție.
– Dar poate Chinei îi convine o Rusie slabă, terminată…
E departe de a fi corect. În perioada, să zicem, anii ’50-’60, după Stalin și Mao au fost tot felul de conflicte. Dar asta nu înseamnă că starea conflictuală definește relația dintre Rusia și China. China niciodată în istoria ei nu a avut ca direcție de expansiune nordul, spre Rusia, spre Siberia. Sigur, China e interesată în metale rare din Siberia. Credeți că nu le obține? Chinezii au investiții peste tot în Siberia. Apoi gândiți-vă că la nord de graniță sunt 12 milioane, iar la sud, un miliard și jumătate populație. Se compară?
Dacă mâine vine Simion la putere, nu înseamnă că ieșim din NATO sau că vom avea guvern pro-rus
– Într-un comentariu publicat vara trecută spuneați că negocierile dintre echipa Trump și echipa lui Putin se duc prin Lukașenko. Este surprinzător. Mai e de actualitate?
În general, când deschizi negocieri, sunt tot felul de canale. Și România, la un moment dat a fost canal, dar nu unul principal. Pakistan a fost canalul principal între americani și China lui Mao. Românii au crezut că ei sunt canalul principal. Henry Kissinger a scris despre asta. Deci sunt tot felul de canale. Problema cu Putin e că e foarte greu să identifici un lider politic care are acces la Putin, care vorbește cu Putin cum vorbim noi. Vucic nu, Erdogan nu, și atunci cel mai apropiat de Putin cine era? Lukașenko. Deci era normal pentru americani și mai ales pentru această administrație, care este extrem de pragmatică și foarte atentă la obiective. Problema noastră este că nu doar că nu îl înțelegem pe Putin – care e și greu de înțeles –, dar că nu îi mai înțelegem și pe americani în mandatul lui Trump. E foarte greu de făcut analize cât de cât realiste. Dacă vă uitați la presă, presa îl colorează pe Trump un fel de clown. Nu e asta, Dumnezeule mare!
– România și Polonia erau exemple de țări cu populație cu sentimente pro-americane puternice. Mai suntem așa? Polonia a rămas foarte pro-americană și foarte anti-rusă. La noi nu s-au inversat proporțiile?
Nu cred. Nu m-am gândit la asta în ultimii doi ani sau, să zicem, în ultimele zece luni, după venirea lui Trump. Dar cu votarea nu e chiar așa. Vedeți așa, din motive politicianiste, creșterea suveraniștilor – și a lui Șoșoacă și a AUR – au fost prezentate foarte simplu ca pro-ruse. Există o nișă într-adevăr acolo pro-Rusia, dar nu sunt toți pro-ruși. În același timp, dacă îi spui unui om: „Băi, ești pro-rus”, ăla zice „Da’ de ce sa nu fiu pro-rus?” dacă vede că el crește politic. Aici e mai complicat. Asta nu înseamnă că, dacă mâine vine Simion la putere, o să iasă România din NATO și o să avem guvern pro-rus la București. Ăștia sunt mai de sistem decât vă închipuiți, iar sistemul luptă pentru supraviețuire. Dacă mâine vin rușii, o să scoată stegulețele Rusiei pe masă. Dacă rămân americanii, le mai lustruiesc pe cele americane. Nu vă închipuiți că sunt patrioți. Patriotismul lor și gândirea lor strategică se termină la marginea mesei, unde se termină colțul mesei. Dacă lor le e bine, e bine. Dacă le mai ies niște bani să își mai cumpere o vilă prin Spania sau Italia, sunt foarte fericiți.
România a fost prea puțin prezentă la Kiev
– Îmi amintesc că în 2022, când au început să vină ucrainenii în număr mare în România, mulți spuneau că nu știau nimic de țara noastră și că abia atunci au văzut ce țară frumoasă avem…
Erau foarte mirați că lumea se poartă frumos cu ei.
– Dar noi nici nu avem cu Ucraina legături de infrastructură. Dacă vrem să participăm activ la reconstrucție, trebuie să avem această infrastructură.
…Și trebuie să ai oameni care știu limba, oameni care știu Ucraina, oameni care se duc acolo. Am fost în 2022 acolo și am oprit la o benzinărie aproape de Kiev și au venit vreo cinci polițiști care se uitau la mașină. Mi-au spus că erau de zece ani polițiști în Kiev, dar că nu au văzut niciodată o mașină de România. Nu știau de număr, le-am zis eu de România. Treceau mașini din Polonia, din Slovacia, erau coloane, mai ales că era perioada de început a războiului. Și m-am gândit atunci cât de puțin am fost prezenți acolo. Presa ucraineană, care prelua texte din presa rusească sau producea propriile articole, ne portretiza ca antiucraineni, ca fiind cel mai mare dușman, ca revizioniști – eram mult mai revizioniști decât Rusia. De ce? Pentru că erau narațiuni preluate din presa moscovită. Și cine era citat? Vadim Tudor, diverși oficiali români care veneau cu declarații în doi peri privind minoritățile românești din teritoriile românești. Când îi spui omului „teritoriile românești”, omul se gândește: „Dar când era regiunea Odesa teritoriu românesc?”. A fost în perioada interbelică, 20 de ani. Să vină tătarii, să spună că e teritoriul lor. Sau Austria, despre Bucovina. În felul ăsta o iei razna. Propaganda rusească a lucrat foarte, foarte bine pe temele astea.
– O ultimă întrebare, una mai personală: Cum se face că un personaj ca Armand Goșu, atât de vizibil și atât de bun cunoscător al spațiului ex-sovietic, nu e acuzat că e agent sovietic, că e rusofil deghizat etc.? V-ați confruntat cu astfel de acuze?
Am un trecut glorios de agent. Toți cei care lucram la BBC eram agenți – eram considerați inclusiv de SRI agenți. Până la intrarea României în NATO, biroul BBC din București a avut dosar de urmărire. Cei care lucram acolo aveam dosare, că suntem agenți britanici. Deci sunt agent vechi.