UPDATE În urma negocierilor, femeia a acceptat să coboare din mașină.
Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și dusă la spital, pentru îngrijiri de specialitate.
La fața locului s-a deplasat și un procuror, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Se fac cercetări pentru tentativă la omor.
UPDATE Conform celor de la UPU Iași, este vorba despre un cuplu în curs de divorț. Bărbatul este în UPU cu plăgi la torace și gât, iar femeia discută acum cu negociatorul poliției.
Conflictul violent a izbucnit între soții care se aflau în procedura de divorț. Bărbatul a fost găsit cu multiple plăgi înjunghiate la torace și gât și a fost transportat de urgență la spital, unde se află în continuare în UPU în stare gravă.
Femeia nu se mai afla la locul faptei când au sosit echipajele de salvare pentru bărbat. Inițial, aceasta prezenta o plagă înjunghiată la genunchi, dar ulterior a solicitat și ea ajutor medical, declarând că are plăgi autolitice la nivelul toracelui și abdomenului.
În acest moment, la locul solicitării din județul Iași se află echipaje TIM (Tehnică de Intervenție și Mediatori), iar femeia discută cu negociatorul poliției.
UPDATE: IPJ Iași a anunțat că luni, în jurul orei 16:35, „poliția a fost sesizată prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în municipiul Iași, are loc un conflict între un bărbat și o
, aceștia agresându-se reciproc”.
Știre inițială: Echipele de intervenție din Iași acționează pentru salvarea salvarea unei femei. Aceasta este înjunghiată și se află într-o mașină.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Iași, care prezenta mai multe plăgi tăiate. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la un spital.
Femeia implicată a părăsit locul incidentului cu un autoturism, fiind identificată la scurt timp de polițiști în zonă.
Aceasta refuză să coboare din mașină și să colaboreze cu forțele de ordine.
Intervenția a avut loc luni în orașul Iași. Potrivit ISU Iași „echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mihail Sturdza al județului Iași intervin în municipiul Iași, pe șoseaua Națională, în sprijinul unei persoane de sex feminin, aflată într-un autoturism, care prezintă o plagă înjunghiată în zona toracelui”.
Victima este conștientă, iar echipele medicale îi acordă primul ajutor calificat.
La fața locului acționează un echipaj de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat și un echipaj de terapie intensivă mobilă. La misiune participă și echipe de la Poliție. La redactarea acestei știri, misiunea este în desfășurare.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/femeie-injunghiere-interventie-1004435.html