Un incendiu de proporții a izbucnit vineri, 7 februarie, la un service auto de pe strada Pantelimon Halipa din Iași, afectând cabina de vopsit a atelierului. Din cauza degajărilor masive de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației.
Reprezentanții ISU Iași informează că „două autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă de prim ajutor calificat şi echipajul CBRN se deplasează la un service auto, de pe strada Pantelimon Halipa, pentru stingerea unui incendiu produs la cabina de vopsit”.
Sursa citată a precizat că forţele şi mijloacele de intervenţie au fost suplimentate cu o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă şi o autoplatformă pentru salvări de la înălţime, potrivit news.ro.
Din primele date nu sunt anunţate victime.
„Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia comunităţilor a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-Alert”, a mai transmis ISU Iaşi.
, incendiul a fost localizat. Acesta se manifesta la zona secției Tinichigerie din service-ul auto pe o suprafață de 150 mp, cu degajări mari de fum.
Editor :