Andrei este un tânăr de 26 de ani din Lunca Banului, militar timp de 2 ani la Iași, în Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri”, iar apoi încă 2 ani la Huși, în cadrul Batalionului 202 CBRN Apărare „Gen. Gh. Teleman”.
Pe 18 decembrie 2024, viața lui s-a schimbat complet. Andrei se afla pe locul din dreapta, ca pasager și a fost implicat într-un accident rutier grav. În urma accidentului a fost diagnosticat cu paraplegie spastică și, din acel moment, nu mai simte nimic de la brâu în jos.
De aproape un an, Andrei duce o luptă grea pentru recuperare. Face zilnic terapii și proceduri la Spitalul de Recuperare Arcadia Bârnova, iar drumul spre o viață cât mai normală este lung și foarte costisitor.
Din păcate, necazurile nu s-au oprit aici. La începutul anului, casa i-a luat foc, aducând o nouă lovitură pentru el și familia lui într-un moment deja extrem de dificil.
”Noi, ACS Hușana, vrem să îi fim alături și organizăm o licitație caritabilă. Vom scoate la licitație un tricou original semnat de toți jucătorii echipei Villarreal, iar banii strânși vor merge direct către recuperarea lui. Licitația va începe de la suma de 1.000 lei, iar fiecare contribuție înseamnă încă un pas făcut de Andrei către vindecare. Doar împreună reușim să îl susținem pe Andrei în această luptă!”, anunță Daniel Dobrea, Președintele ACS Hușana Huși.