Lumea medicală din România este în doliu! Din nefericire, în dimineața zilei de marți, 28 octombrie,Ștefania Szabo, directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, a fost găsită fără suflare. Colegii medicului în vârstă de 37 de ani sunt răpuși de durere și spun că aceasta era foarte pasionată de profesie, motiv pentru care muncea chiar și până la epuizare. Acum, însă, ies la iveală detalii absolut șocante.
Colegii, dar și toți cei care au cunoscut-o pe Ștefania Szabo au numai cuvinte de laudă la adresa ei.
Spun că era un profesionist în domeniu, își iubea meseria, iar de cele mai multe ori muncea până la epuizare. Din păcate, se pare că toate aceste lucruri i-ar fi adus și sfârșitul. În această dimineață a fost găsită fără suflare în camera de gardă, la vârsta de doar 37 de ani.
„Nu e simplu să faci 8 gărzi într-o lună. Nu-i simplu să munceşti de 8 ori într-o lună câte 32 de ore”, a subliniat Graţiela Constantin, lider sindical al Spitalului Judeţean Buzău.
Un mesaj emoționant a fost transmis și de managerul spitalului județean Buzău. Acesta spune că medicul chirurg nu a mai putut duce lupta din punct de vedere fizic. Este o pierdere pe care toți o regretă.
„Se pare că colega noastră, din punct de vedere fizic, nu a mai putut duce aceste lucruri. Eu regret această pierdere. Şi îmi doresc în perioada următoare să fiţi sănătoşi şi să fim, într-adevăr, o echipă aşa cum am fost întotdeauna”, a precizat managerul.
Și-a injectat sedative puternice
Ștefania Szabo iubea atât de mult profesia de medic încât muncea fără pauze. Mulți dintre colegii săi spun că era epuizată, însă ieri nu a dat niciun semn că s-ar simți rău.
Ba mai mult, luni dimineață a participat la inaugurarea secției de Pneumologie, iar ulterior, de la ora 14, a intrat în gardă.
Conform unor surse Observatornews.ro, medicul în vârstă de 37 de ani obișnuia să își injectezesedative puternice, iar seara trecută le-ar fi cerut colegilor săi propofol.
Este vorba despre un anestezic care poate fi mortal, dacă nu este dozat cum trebuie, întrucât încetinește ritmul cardiac. De altfel, aceasta este substanță care i-a adus sfârșitul și lui Michael Jackson.
Este, de asemenea, substanţa injectabilă care l-a ucis pe celebrul star american Michael Jackson.
„Există posibilitatea de a se ajunge la moarte pentru că acționează foarte rapid. Dacă te auto-injectezi, atunci practic nu mai poți să reglezi împingerea seringii și între timp îți pierzi cunoștința”, a explicat toxicologul Marius Chipurici pentru Observator.
De menționat este și faptul că procurorii spun că este vorba despre o moarte atipică și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Urmează să se efectueze necropsia, dar și un examen toxicologic.
Așadar, ies la iveală detalii șocante despre decesul Ștefaniei Szabo. Aceasta ar fi decedat din cauza unei supradoze de propofol, la fel ca în cazul decesului lui Michael Jackson.