Sursa foto: Lucian Alecu
Celebrul Ion Ștefan, zis „Grindă”, parlamentar neafiliat, fost ministru în Guvernul Orban, nu se dezice și ne prezintă, și anul acesta, o declarație de avere spectaculoasă. Și-a deschis un depozit în care a plasat 700.000 de euro și a împrumutat două persoane fizice anonime cu încă 350.000 de euro. Apoi, precizează că de la una din firmele sale, la care este asociat jumi-juma cu o rudă, a ridicat dividende de 2.414.000 de lei, în condițiile în care bilanțul contabil oficial al respectivei societăți arată un profit net de 1.526.500 de lei. Mai mult, de la o altă firmă, deținută împreună cu aceeași rudă, parlamentarul susține că a ridicat dividende de 862.540 de lei, în condițiile în care, potrivit bilanțului contabil, anul trecut, societatea a înregistrat pierderi de peste o jumătate de milion de lei.
, poreclit „Grindă”, fost ministru al Dezvoltării Regionale în Guvernele Orban 1 și 2, ex-parlamentar al PNL și, în prezent, deputat neafiliat în Camera Deputaților, și-a depus, recent, ultimele declarații de avere și de interese, aferente anului fiscal 2023. Dacă în declarația de avere completată de Ion Ștefan anul trecut, acesta nu a menționat existența niciunui leu și a niciunui euro în vreun cont sau depozit bancar, anul acesta precizează că, în cursul lui 2024, și-a deschis un depozit bancar în valută, la BRD, unde a depus fabuloasa sumă de 700.000 de euro.
Această sumă exorbitantă nu este singurul lucru care sare, efectiv, în ochi. Spre exemplu, la rubrica „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro”, deputatul „Grindă” declară două împrumuturi acordate în nume personal către două persoane fizice ale căror nume nu sunt precizate, dar și titluri de stat, certificate și obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor, în valoare totală de 2.925.000 de euro.
Concret, parlamentarul susține ca acordat, către prima dintre cele două persoane fizice anonime, un împrumut în nume personal de 50.000 de euro, iar către a doua persoană fizică, de asemenea, anonimă, un împrumut în nume personal în cuantum de 300.000 de euro.
De asemenea, suma convertibilă a titlurilor de valoare deținută în emisiile Ministerului de Finanțe se ridică, potrivit acestei declarații de avere, la nu mai puțin de 2.575.000 de euro.
Indemnizația, mai mare decât a colegilor săi de Cameră
Potrivit documentului citat, un detaliu spectaculos reiese din mențiunile făcute de Ion Ștefan cu privire la cuantumul indemnizaței de parlamentar pe care a ridicat-o în anul 2023 de la Camera Deputaților. În această declarație, scrie negru pe alb că „Grindă” a încasat o indemnizație de 224.640 de lei pe an de la Parlament, ceea ce înseamnă câte 18.553,3 lei în fiecare lună.
Suma este una mult mai mare decât ceea ce declară, în mod obișnuit, membrii Legislativului. În declarațiile de avere depuse de mai mulți parlamentari, aceste câștiguri sunt mult mai mici. Spre exemplu, deputatul Ludovic Orban arată că, în 2023, a încasat o indemnizație de deputat de 131.412 lei pe an, adică de 10.951 lei pe lună. Alfred Simonis, deputat PSD și care a îndeplinit funcția de președinte interimar al Camerei Deputaților, a avut o indemnizație anuală de 151.633 de lei, adică de 12.636,3 lei pe lună. Deputata Simona Maya Teodoroiu, fost judecător CCR, în prezent deputat PSD, a încasat, anul trecut, o indemnizație totală de 137.256 de lei, adică de 11.438 de lei pe lună.
Liderii grupurilor parlamentare ale PNL, USR și UDMR, deputații Gabriel Andronache, Ionuț Moșteanu și Csoma Botond, au încasat, fiecare, în 2023, o indemnizație anuală de 136.016 lei, adică de 12.168 de lei pe lună.
Culmea e că, în declarația de avere din 2023, aferentă anului fiscal 2022, Ion Ștefan menționa că ridicase o indemnizație de deputat în cuantum de 131.412 lei pe an, adică de 10.951 lei pe lună, mai mică cu 93.228 de lei față de anul trecut.
Hocus-pocus cu dividendele
În aceeași declarație, se face mențiunea că „Grindă” a ridicat, în ultimul an fiscal, dividende de 3.277.211 lei de la firmele sale. Mai exact, a ridicat dividende de 2.414.071 de lei de la compania SC Balcanic Prod SRL și dividende de 862.540 de lei de la SC Balcanic C.P.P. SRL. În total, aceste venituri înseamnă 668.818,6 euro, sumă mai mică cu peste 300.000 de euro decât milionul depus în bancă și bancă sau, în parte, dat cu împrumut.
Problema acestor dividende este, însă, că nu se „pupă” cu bilanțurile contabile depuse, la data de 31 decembrie 2023, la Ministerul Finanțelor. Astfel, SC Balcanic Prod SRL este o companie din Vrancea care îi are drept acționari pe Ion Ștefan și pe Coman Ștefan, cu câte 50% din capitalul social. Aceeași repartiție a părților sociale se regăsește și în ceea ce privește SC Balcanic C.P.P. SRL.
SC Balcanic Prod SRL a realizat, în 2023, un profit net total de 1.527.505 lei, din care partea lui „Grindă” a fost de 763.752,5 lei. Cu toate acestea, deputatul susține că a ridicat de la această companie dividende de 2.414.071 de lei. De asemenea, SC Balcanic C.P.P. SRL a avut, în 2023, o pierdere netă de 524.300 de lei. În aceste condicții, deputatul susține că a ridicat de la această societate dividende de 862.540 de lei.
14.000 de metri pătrați de teren și două case
În documentul citat, Ion Ștefan menționează că are în proprietate șapte terenuri, cu suprafața totală de 14.974,3 metri pătrați. Este vorba despre un teren intravilan de 2,30 metri pătrați, din 1998, în Milcovul, județul Vrancea, unde mai deține un teren intravilan de 2.336 metri pătrați din 2013 și 9.000 de metri pătrați de teren agricol, din 2003, și 1.112 metri pătrați de teren arabil din 2000, la care se adaugă 1.000 de metri pătrați de teren intravilan în Tulnici, din 1999, 924 metri pătrați de teren intravilan în Focșani, din 1999 și 600 de metri pătrați de teren intravilan în Holboca, din 2000.
Deputatul mai are în proprietate două case de locuit, una de 130 de metri pătrați la Holboca, județul Iași, și celebra casă de 524 de metri pătrați, de la Focșani, din 1999, cea cu „grinda” care l-a făcut celebru pe demnitarul posesor.
În rest, parlamentarul nu are cu ce se lăuda. Nu deține mașini, nu are bunuri și obiecte de valoare și nu declară plasamente și nici datorii. În schimb, în declarația de interese precizează că are acțiuni de 500 de lei la SC Balcanic Prod SRL, acțiuni de 5.000 de lei la SC Balcanic CPP SRL, acțiuni de 5.000 de lei la SC Balcanic Stretch SRL și acțiuni de 50.000 de lei la SC Balcanic B.O.P.P. SRL. Ion Ștefan, zis „Grindă”, mai notează că este vicepreședinte al Partidului Forța Dreptei, înființat de Ludovic Orban.