Peste 800 de soiuri de trandafiri, din toată lumea, încântă privirea celor care ajung, în această perioadă, în Gradina Botanică din Iași. Vizitatorii pot vedea acolo și soiuri inedite, cum ar fi trandafirii chinezești, cu petale verzi, trandafirul Babylon sau cel denumit „Foc de tabără”, obținut în România anilor ’70. „E un spectacol al naturii”, spun cei care au vizitat deja grădina.
În Grădina Botanică din Iași trandafirii au ajuns în punctul maxim de înflorire. E un spectacol de culoare în rosariumul care amintește, datorită amenajării, de sudul Spaniei, unde predomină influențele maure.
Ligia Pricopi, jurnalist Digi24: Sunt peste 800 de soiuri de trandafiri pe un areal de un hectar și jumătate, trandafiri care se diferențiază în funcție de talie, mărimea florilor și culoare. Sunt atât soiuri românești, cât și soiuri aduse din toate colțurile lumii. Aici, de exemplu, este un trandafir chinezesc cu petale verzi.
Dintre soiurile autohtone atrage privirea trandafirul denumit „Foc de tabără”, obținut în anii ’70.
Lidia Adumitresei, biolog: Un roșu vibrant, cu marginile petalelor o nuanță mai închisă, de parcă ar fi văpăile unei flăcări.
Vizitatoare: Este un spectacol al naturii, pe care ochiul nu poate sa-l cuprindă. Îmi place foarte mult trandafirul. Toate soiurile. Nu există ceva mai frumos!
Vizitatoare: Foarte colorați! Sunt superbi, mai ales acum, că sunt înfloriți, că am mai fost și înainte, dar din nefericire nu erau înfloriți și mai ales după examen, mi se pare extraordinar să vii să te relaxezi în Grădina Botanică.
Vizitator: Am făcut poze și trimit și în Suedia, la copii. Și soția e acolo: „Uite ce ai ratat!”.
Moda se schimbă și în cazul trandafirilor. Trandafirul Babylon este un astfel de exemplu.
Lidia Adumitresei, biolog: Floarea are două rânduri de petale, culorile sunt diferite, dar toate au un ochi central roșu intens. Actualmente, tendința la trandafiri nu mai este să avem floare mare, spectaculoasă.
Cei mai parfumați sunt trandafirii mov. Cei multicolori, pe de altă parte, sunt dependenți de soare.
Lidia Adumitresei, biolog: Dacă intervin mai multe zile cu nebulozitate sau dacă tăiem acești trandafiri și îi luăm în casă, unde nu avem așa puternice raze luminoase, trandafirii nu vor mai fi policolori.
Perioada de înflorire mai durează trei săptămâni. Prețul unui bilet de intrare în Grădina Botanică este de 15 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor :