11.3 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Giorgia Meloni transmite sprijin pentru muncitorul român prins sub dărâmături la Torre dei Conti

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a transmis vineri un mesaj, după ce turnul de la Torre dei Conti s-a prăbuşit, blocând un muncitor român sub dărâmături, în care spune că „gândurile mele se îndreaptă către persoana care luptă în prezent pentru viața și către familia sa”. „Îi doresc din toată inima un deznodământ fericit al acestei tragedii”, a transmis ea pe Facebook.

„Urmăresc cu profundă îngrijorare evoluția operațiunilor de salvare de la Torre dei Conti, în Roma. Gândurile mele se îndreaptă către persoana care luptă în prezent pentru viața sa sub dărâmături și către familia sa, căreia îi doresc din toată inima un deznodământ fericit al acestei tragedii”, a spus ea.

Mai mult, ea a mulţumit tutoror forţelor de ordine implicate.

„Aș dori să mulțumesc tuturor ofițerilor de poliție, pompierilor și echipelor de salvare care răspund cu curaj, profesionalism și sacrificiu de sine în circumstanțe extrem de dificile. Suntem alături de toți cei afectați de acest eveniment grav”, a declarat prim-ministrul Giorgia Meloni”, a adăugat ea.

O parte din Torre dei Conti din Roma, Italia, s-a prăbușit luni dimineaţă, în timpul lucrărilor de renovare. Pompierii au intervenit rapid pentru a salva muncitorii însă, în acelaşi timp, a avut loc o altă prăbuşire. Un muncitor român a ajuns de urgenţă la spital, în timp ce un altul, tot român, a fost prins sub dărâmături. Alţi doi muncitori români au fost evacuaţi la timp.

Despre Torre dei Conti și incident

Torre dei Conti, cu o înălţime de 29 de metri, se află pe Via dei Fori Imperiali, ampla arteră care leagă Piazza Venezia de Colosseum.

Edificiul nu a mai fost utilizat din 2006, dar se afla în renovare în cadrul unui proiect de restaurare de patru ani, care urma să fie finalizat anul viitor, potrivit autorităţilor oraşului.

Înregistrările postate pe reţelele de socializare surprind nori de praf ieşind pe ferestrele turnului şi zgomotul prăbuşirii zidăriei, relatează Agerpres.

Din cauza lucrărilor de restaurare, zona din jurul turnului fusese închisă pentru pietoni.

Torre dei Conti a fost ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa.

Sursa: https://www.bzi.ro/giorgia-meloni-transmite-sprijin-pentru-muncitorul-roman-prins-sub-daramaturi-la-torre-dei-conti-5391545

Ultimă oră

Același autor