8.2 C
Iași
2 noiembrie, 2025

Gina Pistol și Smiley își vor construi casa de vacanță. Iată cum arată locul de poveste

Gina Pistol (44 de ani) le-a arătat fanilor terenul unde urmează să își construiască o casă de vacanță. Vedeta este tot mai aproape de a-și îndeplini visul din copilărie!

Gina și Smiley își doresc să se bucure mai des de aerul curat de la munte și să își crească fiica într-un mediu rural, înconjurată de natură și animale. De curând, cei doi au achiziționat un teren într-o zonă de poveste, unde vor depune toate eforturile pentru a construi un loc de refugiu perfect. „Vreau să fie proiectul ăsta casa mea de suflet”, ne-a mărturisit Gina.

Prezentatoarea emisiunii „MasterChef” și-a dorit de mică să dețină o casă de vacanță la munte, iar acum este tot mai aproape să transforme acest vis în realitate. „Vreau o casă nu într-o zonă turistică, o casă într-o zonă așa mai retrasă, să stau cu bărbată-miu, să o creștem pe fiica noastră, pisici, câini, capre, oi, măgari, cai, ce-o fi pe acolo. Ce fain e la munte! Doamne, ce țară frumoasă avem!”, spunea ea într-un interviu, potrivit Unica.

Gina Pistol, imagini cu terenul superb al casei sale de vacanță

De curând, Gina Pistol a vizitat locul unde vor construi casa și a împărtășit cu fanii ei imagini cu peisajul. Terenul este amplasat într-un cadru natural spectaculos, înconjurat de dealuri verzi, cu o priveliște directă spre munți. Acolo, micuța Josephine va avea spațiu din beșug să se joace, iar familia ei se va putea bucura de liniște și aer curat.

Vor fi ajutați de o arhitectă celebră

La amenajarea locuinței, Gina Pistol și Smiley vor fi ajutați de arhitecta Crista Nedelcu, care se va ocupa de toate detaliile pentru ca proiectul să fie pe placul celor doi. Aceeași specialistă s-a ocupat de designul casei de vacanță a Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan de la Șușani. „Aici o să fie o casă. O casă la care visez de când eram copil. Iar Crista Nedelcu ne ajută”, a scris vedeta entuziasmată în dreptul fotografiei publicate pe InstaStory.

Sursa: https://www.bzi.ro/gina-pistol-si-smiley-isi-vor-construi-casa-de-vacanta-iata-cum-arata-locul-de-poveste-5390293

Ultimă oră

Același autor