10.3 C
Iași
5 martie, 2026

Garda Forestieră, 47 de sesizări penale în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău

> Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor silvice este de peste 286.000 de lei

Garda Forestieră Suceava are pe rolul instanţelor de judecată 284 de dosare aflate în diferite stadii procesuale şi materii juridice, dintre care 191 în judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău, iar 93 pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani. Acestea presupun acte de procedură, întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări, apeluri şi recursuri, o analiză a instituţiei sucevene evidenţiind că numai în 2025 în judeţul Bacău au fost înregistrate 8 noi dosare, în judeţul Neamţ – 7, în judeţul Iaşi – 5, în judeţul Botoşani – 8, iar în judeţul Suceava – 85.

Conform sursei citate, cel mai mare număr de dosare din instanţele judecătoreşti au fost în materie contravenţională, „ca urmare a plângerilor formulate împotriva actelor de constatare şi soluţionare a contravenţiilor, încheiate de către angajaţii instituţiei, în calitate de agenţi constatatori”.

Într-o informare semnată de inspectorul-şef Mihai Găspărel se reliefează că, anul trecut, Garda Forestieră a înaintat organelor abilitate 47 de sesizări penale, în cazul cărora prejudiciul total se ridică la 286.601 de lei. În judeţul Iaşi, în 6 plângeri penale paguba însumează 190.863,16 lei, în Botoşani, în cele 29 de sesizări, prejudiciul este de 12.789 de lei, în timp ce, în judeţul Neamţ, 6 dosare au fost întocmite pentru pagube de 13.789 de lei.

În judeţul Suceava Garda Forestieră a făcut două sesizări penale, în cazul cărora valoarea prejudiciului este de 69.876,15 de lei.

În materie de contencios administrativ, obiectul acţiunilor în instanţă l-au reprezentat contestaţiile la deciziile prin care s-au acordat sau nu s-au acordat drepturi salariale pentru angajaţii instituţiei; deciziile de recuperare a compensaţiilor acordate de stat pentru restricţiile impuse la recoltarea în pădurile cu funcţii de protecţie sau de neaprobare a acordării acestor compensaţii financiare; deciziile de neacordare a despăgubirilor pentru pagubele produse de vânat, reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 3 din 2003: rezilierea unor contracte; refuzul emiterii a unor avize.

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/05/garda-forestiera-47-de-sesizari-penale-in-judetele-suceava-botosani-iasi-neamt-si-bacau/

Ultimă oră

Același autor