14.2 C
Iași
8 septembrie, 2024

Gabriela Ruse e în turul secund la turneul WTA 250 de la Iaşi

Prima jucătoare română care treace de primul tur la ediţia inaugurală a turneului de te tenis WTA 250 de la Iaşi este Gabriela Ruse.

Aceasta s-a calificat cu o victorie în trei seturi în faţa rusoaicei Anastasia Tikhonova.

Miriam Bulgaru joacă şi ea duminică seara cu favorita doi Tatjana Maria.

Gabriela Ruse (149 WTA), beneficiară şi ea a unui wild card, a câştigat meciul început cu întârziere de câteva ore, din cauza ploii, cu 6-3, 5-7, 6-1, după două ore de joc.

Românca a câştigat primul set cu două break-uri, ultimul în game-ul 9, în care a valorificat a cincea minge de set.

Actul secund a fost mai echilibrat, cu Ruse condusă cu 1-4 şi două break-uri. Românca a revenit şi a egalat la 4-4, apoi 5-5, după un nou schimb de break-uri. Sportiva rusă a câştigat ultimele două game-uri şi a trimis meciul în set decisiv.

Un set decisiv în care jocul lui Tikhonova (194 WTA) a avut mult de suferit, Ruse reuşind să îl câştige cu 6-1, în doar 32 de minute.

Ruse o poate întâlni în turul secund pe Jaqueline Cristian, care joacă luni, în primul tur, cu italianca Nuria Brancaccio (232 WTA), venită din calificări, din postură de lucky loser.

Calificarea în turul secund îi aduce lui Ruse un premiu de 3.512 euro şi 30 de puncte WTA.

Pe tabloul principal al turneului de la Iaşi mai joacă şi româncele Anca Todoni şi Miriam Bulgaru. Principala favorită este rusoaica de 17 ani Mirra Andreeva, locul 31 WTA.

Irina Bara a fost eliminată în primul tur, după ce a pierdut duminică în faţa spaniolei Marina Bassols.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/gabriela-ruse-e-in-turul-secund-la-turneul-wta-250-de-la-iasi-22439847

Ultimă oră

Același autor