12.8 C
Iași
16 martie, 2026

Furt masiv de energie, în Moldova!

* potrivit companiei Delgaz Grid, cantitatea de energie sustrasă anul trecut a depășit 23 de milioane de kWh * dintre acestea, aproximativ 12 milioane kWh reprezintă energie electrică, iar peste 11 milioane kWh sunt gaze naturale * prejudiciul total estimat depășește 20,5 milioane de lei

Fenomen alarmant descoperit în mai multe județe din regiunea Moldovei. Nu mai puțin de 1.275 de intervenții ilegale la instalațiile de energie au fost identificate anul trecut în aria operațională a companiei Delgaz Grid, majoritatea având ca scop furtul de energie electrică, dar și sustragerea de gaze naturale.

Datele arată că fenomenul este unul de amploare, iar autoritățile avertizează că aceste practici nu produc doar pierderi financiare, ci pot genera pericole grave pentru comunități, de la incendii și explozii până la intoxicații sau electrocutări.

Potrivit companiei Delgaz Grid, în județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău au fost depistate peste 780 de persoane care au modificat instalațiile electrice pentru a evita înregistrarea consumului real.

În alte aproape 500 de cazuri, consemnate în special în zone din Transilvania, Banat și Moldova, intervențiile ilegale au vizat instalațiile de gaze naturale.

În total, cantitatea de energie sustrasă anul trecut a depășit 23 de milioane de kWh. Dintre acestea, aproximativ 12 milioane kWh reprezintă energie electrică, iar peste 11 milioane kWh sunt gaze naturale.

Prejudiciul total estimat depășește 20,5 milioane de lei.

Pentru a ilustra dimensiunea fenomenului, compania arată că energia furată ar putea acoperi consumul anual de gaze naturale al trei spitale municipale, precum și consumul de energie electrică al altor cinci spitale municipale, unități medicale care deservesc împreună aproximativ 300.000 de locuitori.

Reprezentanții Delgaz Grid avertizează că intervențiile neautorizate asupra rețelelor de energie și gaze pot avea consecințe dramatice.

Impro­vizațiile sau instalațiile clandestine pot duce la explozii, incendii, intoxicații sau electrocutări, incidente care pot provoca pierderi de vieți omenești și distrugerea locuințelor.

Compania subliniază că eventualele economii obținute prin fraudarea consumului nu justifică riscurile extreme la care sunt expuse familiile și vecinii.

Dosare penale pentru consum fraudulos

Distribuitorul amintește că sustragerea de energie reprezintă furt și este sancționată conform Codul Penal al României.

Pentru identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciilor, Delgaz Grid transmite plângeri penale către instituțiile competente.

În același timp, compania face apel la populație să nu permită intervenții ale persoanelor neautorizate asupra contoarelor sau instalațiilor și să evite improvizațiile la conductele de gaze sau cablurile electrice.

Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON, administrează o rețea de aproximativ 27.000 de kilometri de conducte de gaze naturale în 20 de județe din nordul și vestul României, precum și o rețea de 63.000 de kilometri de electricitate în șase județe din Moldova.

Fenomenul furtului de energie rămâne unul dintre cele mai mari probleme pentru operatorii de utilități, iar autoritățile avertizează că impactul nu este doar financiar, ci și unul direct asupra siguranței comunităților.Daniel BACIU

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/furt-masiv-de-energie-in-moldova–217595273.html

Ultimă oră

Același autor