Florin Prunea, mesaj de încurajare pentru Mircea Lucescu: „Sportivii au inimă puternică”

Invitat la iAMsport LIVE , Prunea și-a exprimat speranța că fostul selecționer va reuși să depășească acest moment dificil, subliniind rezistența specifică sportivilor.

„Sportivii, de obicei, au inima puternică. Eu mă gândesc că nea Mircea nu a fost o persoană care să exagereze. Poate are putere, cine știe?”, a declarat acesta.

Situația medicală a lui Mircea Lucescu a fost confirmată și de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că starea acestuia s-a agravat, fiind în prezent în comă indusă.

Mesaje de susținere

În cadrul aceleiași emisiuni, participanții au transmis mesaje de încurajare și au subliniat că nu este momentul pentru analize sau critici.

Florin Prunea a evitat să intre în detalii despre eventualele cauze care ar fi dus la această situație, afirmând că va vorbi despre acestea doar după ce starea lui Mircea Lucescu se va îmbunătăți.

„Sunt multe de spus, dar nu e momentul. Să își revină și apoi discutăm”, a adăugat fostul portar.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/florin-prunea-mesaj-de-incurajare-pentru-mircea-lucescu-sportivii-au-inima-puternica–1849183.html

Ultimă oră

Același autor