Într-un nou episod controversat din lumea licitațiilor publice, Safety Technology SRL (fosta Union Protection SRL), firma familiei Dezso, cunoscută pentru trecutul său cu fraude și documente trucate în dosarele de achiziții, a obținut o victorie importantă în instanță împotriva Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”. Tribunalul a decis în favoarea reclamantei, obligând spitalul să plătească peste 100.000 de lei daune compensatorii, plus dobânzile aferente și restituirea unei sume achitate anterior cu titlu de garanție. Aceasta nu este însă prima „aventură” juridico-financiară a familiei Dezso. Cu ani în urmă, aceeași firmă sau companii afiliate, precum Union Protection SRL, s-au aflat în centrul unor anchete și sancțiuni pentru falsificarea documentației în licitații importante.
Conflictul dintre Safety Technology SRL și Spitalul pentru copii „Sf. Maria”
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24.03.2023, Safety Technology SRL a solicitat instanței să oblige spitalul la plata sumei de 265.056,47 lei, reprezentând despăgubiri sub forma daunelor interese compensatorii, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data intervenției rezoluțiunii, 24 februarie 2023, până la plata efectivă. În plus, firma a cerut restituirea garanției de bună execuție, în valoare de 1.113,68 lei, împreună cu dobânda legală penalizatoare, și plata cheltuielilor de judecată.
Conform documentelor depuse la dosar, contractul nr. 9135 încheiat între părți la data de 31.03.2022 prevedea furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a unui sistem de pontaj electronic, sisteme de monitorizare și gestionare a accesului în secții și clădire, precum și un sistem de supraveghere video, valoarea totală fiind de 265.056,47 lei, TVA inclus, cu durată de șase luni, până la 30.09.2022.Pe parcursul derulării contractului, au apărut mai multe solicitări de revizuire și clarificări tehnice:
În 26 mai 2022 a fost întocmită analiza de risc la securitate fizică de către expertul implicat. În 20 iunie 2022, proiectul tehnic a fost întocmit ținând cont de instrucțiunile spitalului. La 8 septembrie 2022, spitalul a solicitat eliminarea secțiunii privind detecția la efracție, iar pe 12 septembrie 2022 au fost încheiate procesele-verbale de predare-primire a componentelor. Ulterior, în 16 septembrie 2022, spitalul a înregistrat cererea la IPJ pentru avizarea proiectului, iar pe 29 septembrie 2022 s-a semnat actul adițional nr. 1, prelungind contractul până la 31 decembrie 2022. În 12 octombrie 2022, Safety Technology a solicitat emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar pe 24 octombrie 2022 a atras atenția că secțiunea privind detecția la efracție este obligatorie, respectând, însă, indicațiile spitalului. În 26 octombrie 2022, spitalul a recepționat răspunsul IPJ privind refuzul avizării proiectului, iar pe 7 noiembrie 2022, Safety Technology a comunicat ultimele ajustări ale proiectului, conform analizei de risc.
Reclamanta a menționat că, prin adresa nr. 8059/16 martie 2023, spitalul i-a comunicat că la 31 decembrie 2022 „contractul a încetat de drept”, însă aceasta nu a achitat despăgubirile. În 17 februarie 2023, Safety Technology a notificat spitalul pentru predarea documentației și plata sumei de 265.056,47 lei, precizând că, în lipsa conformării, contractul se consideră desființat prin rezoluțiune de la 24 februarie 2023.
Efectele rezoluțiunii și temeinicia daunelor-interese
În ceea ce privește existența faptei ilicite, reclamanta a arătat că aceasta constă în încălcarea dreptului său prin neexecutarea obligațiilor contractuale. Răspunderea contractuală poate fi cauzată de întârziere, neexecutare totală sau parțială sau chiar executare defectuoasă. În sens restrâns, neexecutarea se referă la abținerea totală sau parțială de la îndeplinirea obligației asumate prin contract.
Existența faptei ilicite a pârâtului este demonstrată de notificarea transmisă de reclamantă, prin care, în lipsa predării documentației necesare pentru avizarea proiectului tehnic, contractul se considera rezolvat de la 24 februarie 2023. Această declarație de rezoluțiune comunicată pârâtului constituie dovada faptei ilicite.
Reclamanta a subliniat că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale și legale, inclusiv: constituirea garanției de bună execuție și întocmirea proiectului tehnic conform specificațiilor și instrucțiunilor reprezentanților instituției, inclusiv prin mai multe variante de avizare; notificarea repetată a autorității pentru predarea documentelor și informațiilor necesare îndeplinirii obligațiilor pârâtului; livrarea echipamentelor prevăzute în contract, recepționate fără rezerve; solicitarea repetată a ordinului de începere a lucrărilor de instalare a sistemelor.
Implementarea proiectului tehnic a fost blocată, deoarece beneficiarul nu a obținut avizarea proiectului de către IPJ, conform prevederilor legale privind paza obiectivelor și protecția persoanelor (Legea nr. 333/2003 și normele metodologice). Reclamanta a arătat că proiectul tehnic nu a fost greșit, ci documentul premergător – analiza de risc – a fost incomplet sau nepredat de pârât.
Mai mult, înainte de rezoluțiunea contractului, spitalul a derulat și finalizat trei achiziții publice directe cu același obiect, ceea ce relevă intenția autorității de a nu mai executa contractul inițial. Această conduită, combinată cu refuzul de a preda documentația necesară, a constituit intervenție substanțială a autorității și a cauzat pierderi economice semnificative reclamantei.Vinovăția pârâtului a fost demonstrată atât prin rezoluțiunea contractului, cât și prin prevederile din Codul civil, potrivit cărora culpa debitorului se prezumă prin neexecutarea obligației. În plus, calitatea pârâtului de profesionist agravează caracterul vinovăției, conform Codului civil, și justifică acordarea de daune-interese compensatorii pentru prejudiciul material suferit.
Prin desființarea contractului, reclamanta a fost lipsită de suma de 265.056,47 lei, reprezentând profitul și investițiile realizate pentru derularea contractului. Dobânda legală penalizatoare este, de asemenea, aplicabilă la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.
Astfel, cererea de acordare a daunelor-interese se bazează pe neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de către spital, pe prejudiciul efectiv suferit și pe dreptul reclamantei de a fi repusă în situația patrimonială care ar fi existat dacă obligațiile pârâtului ar fi fost executate corect.
Contractul problematic
La data de 31.03.2022, între reclamanta Union Protection SRL (actuala Safety Technology SRL) și pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „SF. Maria” Iași s-a încheiat contractul de furnizare nr. 9135, având ca obiect livrarea, instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor: sistem de pontaj electronic, sisteme de monitorizare și gestionare a accesului în secții și clădire, respectiv sistem de supraveghere video.
Valoarea contractului a fost de 265.056,47 lei, TVA inclus, cu termen de executare inițial 31.03.2022–30.09.2022, ulterior prelungit până la 31.12.2022 prin act adițional nr. 1/29.09.2022.Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile esențiale: a constituit garanția de bună execuție, a elaborat proiectul tehnic (în mai multe variante adaptate solicitărilor beneficiarului), a livrat echipamentele conform proceselor-verbale de predare-primire și a solicitat în repetate rânduri emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
În paralel, pârâta a solicitat modificarea proiectului tehnic prin eliminarea componentei privind detecția la efracție. Ulterior, la data de 16.09.2022, proiectul a fost depus la IPJ Iași, care, la 26.10.2022, a comunicat refuzul de avizare, motivat de neconformitatea analizei de risc realizate de expertul desemnat de pârât.Reclamanta a arătat că lipsa avizului nu i se poate imputa, deoarece analiza de risc era responsabilitatea exclusivă a pârâtei, conform Legii nr. 333/2003 și normelor metodologice. Toate documentațiile tehnice au fost întocmite conform solicitărilor pârâtei.
Prin adresa nr. 8059/16.03.2023, pârâta a comunicat încetarea de drept a contractului la 31.12.2022. Anterior, prin notificarea din 17.02.2023, reclamanta a pus în întârziere pârâta și, în lipsa colaborării acesteia, a declarat rezoluțiunea contractului la 24.02.2023, solicitând plata sumei de 265.056,47 lei, daune-interese compensatorii, dobânzi legale penalizatoare și restituirea garanției de bună execuție (1.113,68 lei).Reclamanta a invocat și conduita ilicită a pârâtei, care a derulat trei achiziții directe cu obiect identic în perioada în care contractul era încă în vigoare (ADV 1331826, ADV 1331821, ADV 1331814), demonstrând intenția de a evita executarea contractului inițial.
Pârâta a susținut că nu există prejudiciu deoarece echipamentele nu au fost montate, neexistând prestație finalizată, și a negat culpa privind imposibilitatea obținerii avizului, invocând neconformitatea proiectului tehnic întocmit de reclamantă.Proba cu expertiză tehnică de specialitate a demonstrat că echipamentele livrate au un grad semnificativ de personalizare, cu limitări de valorificare pe piață: camere cu termoviziune – 75–80%, camere supraveghere video – 30%, NVR – 50%. Toate echipamentele sunt însă valorificabile, deși nu în întregime, iar lipsa punerii în funcțiune a determinat pierderi economice și imposibilitatea realizării profitului contractual.Declarațiile martorilor au confirmat că reclamanta a întocmit proiectul tehnic conform legislației și solicitărilor pârâtei, dar proiectul nu a fost depus corespunzător la poliție din cauza refuzului pârâtei de a furniza analiza de risc conformă și de a coopera efectiv.Instanța a admis, în parte, acțiunea formulată de SAFETY TECHNOLOGY SRL, obligând SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „SF. MARIA” IAȘI să plătească următoarele sume: 101.504,57 lei, reprezentând daune-interese compensatorii; dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data de 24 februarie 2023 până la plata efectivă; 1.113,68 lei, reprezentând garanția de bună execuție, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data de 24 februarie 2023.
Profituri de milioane
Înființată în februarie 2009, firma SAFETY TECHNOLOGY SRL are sediul pe strada Nikola Tesla și este administrată de Dezso Tibor.În 2024, SAFETY TECHNOLOGY SRL a raportat o cifră de afaceri de 3.158.670 de euro și un profit net de 100.209 euro, gestionând un colectiv de 30 de angajați.
Un trecut plin de păcate
Anul trecut, licitația pentru echipamente de calculatoare organizată de comuna Săndulești, în valoare de 300.000 de lei, a adus față în față două firme rivale: Safety Technology SRL, controlată de soții Dezso (Tibor și Agnes), și Evo Computers SRL, deținută de Lup Dragoș, candidat PSD la Consiliul Local Cluj-Napoca.
Deși Safety Technology SRL a fost declarată câștigătoare, modul de desemnare a stârnit controverse. Caietul de sarcini conținea cerințe dificil de îndeplinit, iar firma familei Dezso a depus ulterior oferte alternative, ceea ce a dus la contestația Evo Computers și decizia CNSC de reluare a licitației. Soții Dezso au atacat această decizie, invocând nevinovăția, deși istoricul lor arată mai multe probleme cu licitațiile și chiar sancțiuni pentru falsificarea documentelor, cum a fost cazul firmei lor anterioare, Union Protection, care a primit amendă penală pentru documentație neconformă.
Firma Union Co, asociată Dezso Agnes, a câștigat anterior contracte mari cu instituții publice, printre care IPJ Cluj, Universitatea de Agronomie București, Camera Deputaților și Poliția de frontieră, unele în condiții suspecte sau cu legături politice. În cazul licitației din Săndulești, firma de consultanță H&H Euro Achiziții Publice SRL, care a asistat procedura, are legături cu nepotul primarului Emil Boc, ceea ce ridică suspiciuni privind influențe politice și favorizarea firmei Safety Technology.
În 2016, familia Dezso câștiga un contract de 1,3 milioane de lei cu Compania de Apă Someș
În iunie 2016, Compania de Apă Someș SA a atribuit firmei Union Protection, controlată de familia Dezso – Agnes și Tibor – un contract de 1,3 milioane de lei pentru furnizarea, instalarea și mentenanța unor sisteme video de supraveghere, sisteme de alarmare la efracție și soluții de alimentare cu celule fotovoltaice. Union Protection a fost singurul participant la licitație, iar negocierile au fost minime.
Familia Dezso mai controlează și societatea Union Co, implicată de-a lungul anilor în numeroase contracte publice importante, de la Camera Deputaților și Poliția de Frontieră până la universități din București și Cluj. Firma Union Co a avut parte și de sancțiuni, fiind amendată pentru falsificarea unor documente de licitație la Universitatea Babeș-Bolyai în perioada 2008-2009.
În 2016, Union Protection a mai derulat un contract mic cu Aeroportul Satu Mare, în valoare de 56.000 de lei, însă sumele principale din afacerile familiei erau gestionate prin Union Co, firmă care, în anii anteriori, a vândut echipamente IT și tonere pentru instituții precum DNA, IPJ Cluj, Universitatea de Agronomie din București sau Camera Deputaților.
Istoricul licitațiilor arată o strategie clară a familiei Dezso: chiar și după sancțiuni pentru documente falsificate, firma Union Co a continuat să câștige contracte importante, inclusiv cu agenții de stat care urmau să fie desființate, cum a fost cazul ASSI în 2009, unde Union Co a livrat calculatoare înainte ca agenția să fie închisă.
Citeste si: