-3.4 C
Iași
19 februarie, 2026

Filmul morții lui Cătălin Moise Robu, românul de 55 de ani din Italia. A căzut de la o înălțime de 10 metri

Un român a murit în Italia, în urma unui accident de muncă, în Italia. Cătălin Moise Robula, în vârstă de 55 de ani, și-a pierdut viața în timp ce lucra pe un șantier din centrul orașului Cremona, în zona Corso Vittorio Emanuele I.

Tragedia a avut loc luni, 16 februarie, în jurul prânzului. Bărbatul, stabilit de mai mulți ani în localitatea Ghisalba, urcase pe o platformă elevatoare pentru a verifica și remedia o infiltrație la acoperișul unei clădiri aflate în renovare. La un moment dat, în timp ce încerca să inspecteze mai atent zona țiglelor, s-ar fi aplecat în afara coșului utilajului. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol în curtea interioară, de la peste zece metri înălțime.

Alarma a fost dată în jurul orei 14:30 de colegii săi, care au sunat imediat la serviciile de urgență. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă rănile suferite în urma impactului au fost incompatibile cu viața, decesul survenind rapid.

Cătălin a murit pe loc

Impactul cu solul a fost, din nefericire, unul fatal și, în ciuda intervenției medicilor ajunși rapid la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.

În zonă au ajuns și carabinierii, punând sechestru pe șantier și deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

De asemenea, trupul neînsuflețit al românului a fost transportat la morga din Cremona, urmând ca autoritățile să decidă dacă va fi necesară o autopsie în acest caz sau nu.

Între timp, la locul tragediei, au ajuns și soția, fiul și fiica lui Cătălin. Băiatul se afla în momentul fatidic la Veneția, în deplasare cu munca. Cu toții, însă, au mers într-un suflet pe șantierul morții.

Mesaje de doliu în urma decesului

Vestea morții sale a provocat reacții în comunitatea din provincia Bergamo. Viceprimarul Bruna Sassi a vorbit despre familia acestuia ca fiind discretă, bine integrată și prezentă de mult timp în Italia.

Cei doi copii ai săi, născuți și crescuți aici, sunt considerați tineri serioși și muncitori, iar familia era apreciată de vecini pentru modestie și implicare.

„Sunt vecinii noștri de casă, locuiesc pe aceeași stradă cu mine și sunt aici, în Italia, de foarte mult timp, atât de mult încât băiatul s-a născut la Milano, iar fata la Calcinate. Când Riccardo și-a terminat studiile, l-am angajat în compania noastră și, de cinci ani, lucrează încă pentru noi ca muncitor. Simina, în schimb, încă studiază. Sunt oameni deosebiți, rezervați și perfect integrați în comunitatea noastră”, a scris viceprimarul Bruna Sassi .

Sursa: https://www.bzi.ro/filmul-mortii-lui-catalin-moise-robu-romanul-de-55-de-ani-din-italia-a-cazut-de-la-o-inaltime-de-10-metri-5475145

Ultimă oră

Același autor