S-au înregistrat 284 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri.
Proiectul are ca obiect instituirea unor măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea femicidului, stabilind obiectivele, principiile şi instrumentele necesare pentru protejarea vieţii, integrităţii şi demnităţii femeilor. Legea urmăreşte şi asigurarea unei abordări unitare la nivel naţional, în concordanţă cu standardele internaţionale.
Proiectul prevede:
„Prezenta lege se întemeiază pe principiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, protecţiei vieţii şi integrităţii fizice şi psihice a femeilor, prevenirii şi combaterii oricărei forme de violenţă împotriva femeilor, intervenţiei prompte şi diligenţei corespunzătoare a autorităţilor, protecţiei şi sprijinului victimelor, abordării integrate şi interdisciplinare, colectării şi armonizării datelor la nivel naţional şi internaţional”, potrivit unui amendament.
Ce este femicidul
Proiectul defineşte„femicidul” ca uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a lovirilor, vătămărilor cauzatoare de moarte sau a altor infracţiuni intenţionate urmate de deces, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de altă persoană.
Organele de poliţie, cele judiciare şi instituţiile de medicină legală vor colecta anual date relevante privind femicidul, violenţa domestică şi infracţiunile asociate, în scopul cunoaşterii dimensiunii femicidului şi a riscului de femicid, al studierii cauzelor omorurilor săvârşite în cadrul violenţei domestice şi a efectelor acestora, a frecvenţei condamnărilor şi a cuantumului pedepselor, pentru creşterea eficacităţii măsurilor privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced.
Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dau publicităţii, anual, un raport cuprinzând datele statistice şi analiza acestora privind plângerile şi alte sesizări penale, trimiterile în judecată, soluţiile de netrimitere în judecată şi principalele motive pe care se fundamentează acestea.
Parchetul de pe lângă ÎCCJ dă publicităţii, anual, un raport cuprinzând datele statistice şi analiza acestora privind restituirile cauzelor la procuror şi Ministerul Justiţiei va da publicităţii anual un raport privind condamnările sau alte soluţii după trimiterea în judecată pentru infracţiunile de omor şi omor calificat, distinct pentru fiecare element circumstanţial, precum şi pentru alte infracţiuni intenţionate urmate de moartea victimei săvârşite în cadrul violenţei domestice sau asupra unei femei în orice alt context, inclusiv tentativele la acestea, prevede un alt amendament.
Un raport anual despre cazurile de femicid
Un alt amendament prevede că Ministerul Afacerilor Interne dă publicităţii anual un raport privind:
Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ dau publicităţii anual un raport privind infracţiunile de nerespectare a ordinelor de protecţie provizorii, a ordinelor de protecţie şi a ordinelor europene de protecţie, soluţiile de netrimitere în judecată în aceste cauze şi principalele motive pe care se fundamentează acestea, trimiterile în judecată, precum şi condamnările sau alte soluţii menţionate, potrivit unui alt amendament.
Instituţiile de medicină legală colectează date dezagregate în funcţie de sex privind victimele omuciderilor, vârsta victimelor, numărul şi natura loviturilor, localizarea la nivelul corpului, locul producerii faptei, mecanismul producerii leziunilor şi obiectul vulnerant probabil şi le transmit către Consiliul Superior de Medicină Legală, care dă publicităţii anual un raport privind aceste date.
În scopul prevenirii fenomenului violenţei împotriva femeilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării include în temele privind nediscriminarea din cadrul programelor şcolare aferente disciplinelor din trunchiul comun, şi teme privind egalitatea de gen, formele de violenţă împotriva femeilor, etica relaţiilor non-violente în familie, în comunităţi şi în societate, mai prevede între altele proiectul care a fost adoptat de Senat.