„Sâmbătă, 01.11.2025, în jurul orei 12:00, am fost anunţaţi despre producerea unei explozii urmate de incendiu într-un apartament în Timişoara, pe Strada Cerna. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o autoscară mecanică şi trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, a transmis ISU Timiş.
Incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii.
„În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin ce prezintă arsuri de gradul I si II pe aproximativ 30-40%. Aceasta este preluată de către echipajul medical în stare conştientă şi cooperantă”, a precizat ISU Timiş.
În urma exploziei s-au autoevacuat în siguranţă aproximativ 60 de persoane.