În perioada 8-12 decembrie, cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” Țibănești și de la Școala Gimnazială Popricani au participat la o mobilitate de formare internațională în cadrul programului Erasmus+, cod de acreditare SCH Erasmus+: 2025-1-RO01-KA121-SCH-000312263, la cursul „Creativity and Innovations through the Arts and Entrepreneurship”, organizat de Oslo Meditation în Oslo, Norvegia. Activitatea aceasta se înscrie în proiectul „Consorțiu local pentru educație de calitate-2025” coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Mobilitatea s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile intense de formare, în cadrul cărora participanții au explorat metode inovatoare de predare, abordări creative și tehnici de susținere a elevilor în procesul de învățare. Activitățile au inclus sesiuni introductive și de cunoaștere, ateliere practice cu exerciții de ritm, respirație și mindfulness pentru elevi cu dificultăți de atenție, discuții teoretice despre rolul creativității și antreprenoriatului în educație, precum și schimburi de opinii despre sistemele educaționale din diferite țări europene, precum Italia, Germania și Grecia.
Participanții au avut, de asemenea, ocazia să descopere repere culturale semnificative ale orașului Oslo, precum Parcul Vigeland , Muzeul Munch,Biblioteca Deichman, ceea ce a adus o componentă interculturală valoroasă mobilității.
Participarea la acest curs Erasmus+ a oferit cadrelor didactice noi perspective pedagogice, instrumente practice pentru activitatea la clasă și inspirație pentru a promova creativitatea, inovația și spiritul antreprenorial în educația elevilor. Totodată, acest stagiu de formare confirmă angajamentul școlii față de educația de calitate, inovare și deschiderea către colaborări europene, în beneficiul elevilor și al întregii comunități școlare.