17.4 C
Iași
4 mai, 2024

EXCLUSIV | Șefii de penitenciar demiși după ce l-au pus liber pe odiosul criminal în serie Ion Turnagiu au revenit, în secret, pe vechile funcții

Publicat: 30/05/2023, 07:00

Șefii Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin demiși de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, după eliberarea unui criminal în serie, care ulterior a violat și incendiat, cu benzină, o adolescentă în vârstă de 17 ani, au revenit, în secret, pe vechile funcții. Mai mult, aflat la final de mandat, directorul închisorii ar fi obținut un document medical din care reiese că este bolnav și poate să iasă la pensie, cu toate că are numai 39 de ani.

Ion Turnagiu era arestat în 1993, după ce anchetatorii probaseră că a comis nu mai puțin de cinci crime. Originar din Vânju Mare, județul Mehedinți, Turnagiu își omora victimele ca să le jefuiască, iar pe cei mai mulți dintre cei pe care i-a ucis, cu toporul sau cuțitul, îi cunoștea.

Bărbatul a fost condamnat pe viață, până în 2099. Totuși, în 2019, după 26 de ani, a făcut cerere de liberare condiționată. La momentul respectiv, Ion Turnagiu era încarcerat la

, iar comisia pentru liberare condiționată, din care au făcut parte, printre alții, directorul Răzvan Lăpuște și directorul Direcției de Reintegrare Socială, Petrișor Ridichie, a decis că bărbatul este pregătit să revină în societate.

Ajuns din nou pe străzi, Ion Turnagiu n-a rezistat în libertate decât câteva luni. Acesta a violat o fată în vârstă de 17 ani, din Mehedinți, după care, ca să nu-l denunțe, a turnat benzină peste ea și i-a dat foc.

Cu toate că a suferit arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului, fata a scăpat cu viață, după ce a fost transferată la o clinică din străinătate. La rândul său,

și deși era în stop cardio-respirator, a fost readus la viață. Criminalul a murit la câteva zile după ce a fost internat în comă.

În paralel, conducerea Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin a făcut obiectul unui control al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în urma căruia s-a stabilit că, în cazul lui Turnagiu nu s-ar fi respectat pe deplin condițiile liberării condiționate. În raportului întocmit de echipa de control, la data de 16 iunie 2020, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat demiterea conducerii închisorii.

Directorul penitenciarului, bun de pensionare la 39 de ani

Ulterior, însă, directorii Răzvan Lăpuște și Petrișor Ridichie au contestat decizia ministrului Justiției și au reușit să revină, fără vâlvă, în vechile lor funcții, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru Gândul , că directorul Răzvan Lăpuște, al cărui mandat s-ar apropia de sfârșit, ar fi mers la unitatea medicală militară din Severin pentru a obține un certificat din care să reiasă că este bolnav și este apt limitat pentru a mai lucra în cadrul ANP.

Comisia medicală de la Severin l-ar fi găsit, însă, complet apt pentru muncă. Ofițerul nu s-ar fi lăsat și ar fi mers la nivelul superior, la Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” din Craiova. Acolo, medicii l-au declarat bolnav, numai bun de pensionare, în condițiile în care Răzvan Lăpuște are vârsta de 39 de ani și este cel mai tânăr director de penitenciar din România.

Fără nicio legătură cu evaluarea medicală făcută în cazul directorului Răzvan Lăpuște, anul acesta, în 15 mai, un medic al Spitalului Militar Craiova și președintele Comisiei de Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul unității au fost prinși în flagrant, după ce au luat mită 1.000 de euro pentru a facilita pensionarea medicală a unei persoane.

CITEȘTE ȘI:

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri externe –

30 May, 08:31

30 May, 08:28

Actualitate –

30 May, 08:27

Ultima oră

30 May, 08:17

30 May, 08:06

30 May, 07:47

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/exclusiv-sefii-de-penitenciar-demisi-dupa-ce-l-au-pus-liber-pe-odiosul-criminal-in-serie-ion-turnagiu-au-revenit-in-secret-pe-vechile-functii-19987556

Ultimă oră

Același autor