IaŞi Cufărul cu Haine este cel mai mare târg de resale din Moldova, iar pe 29 septembrie are loc ediţia a XI-a şi vor veni peste 60 de expozante
Evenimentul, care va avea loc în centrul oraşului, îşi propune să aducă moda sustenabilă în prim-plan, promovând reutilizarea şi reciclarea hainelor, într-o lume în care industria textilă este tot mai criticată pentru impactul negativ asupra mediului.
IaŞi Cufărul cu Haine este cel mai mare târg de resale din Moldova. Pe 29 septembrie are loc ediţia a XI-a şi vor veni peste 60 de expozante. Evenimentul a fost organizat în trecut şi pentru copiii sub o formă de educaţie. Preţurile produselor nu depăşesc 150 Ron şi trebuie să fie din materiale sustenabile.
Statisticile arată că publicul este atras în primul rând de preţurile reduse (47%), de modelele deosebite (31%) şi de economia de timp (22%) pe care un astfel de eveniment o oferă.
IaŞi Cufărul cu Haine continuă să promoveze ideea că reciclarea textilelor este o metodă accesibilă de a conserva resursele naturale, subliniind impactul uriaş al industriei de fashion asupra mediului.
Teona Gherasim şi Mădălina Gimiga îşi propun să arate că, prin alegeri responsabile, oricine poate contribui la protejarea planetei.
Evenimentul din acest an promite să fie nu doar o oportunitate de shopping sustenabil, ci şi o lecţie pe care întreaga România o va învăţa începând de anul viitor, iar asta pentru că potrivit legii, este obligatoriu ca autorităţile să asigure colectarea separată din deşeurile municipale şi a textilelor începând cu 1 ianuarie 2025.
Deşeurile textile ar trebui să fie colectate separat începând cu 1 ianuarie 2025, exact la fel cum se întâmplă deja cu cele din plastic, din hârtie sau din sticlă. Asta înseamnă containere separate pentru obiectele textile care au ieşit din uz şi care nu mai pot fi valorificate, măsura fiind valabilă la nivelul întregii Uniuni Europene, inclusiv în România.
♦ În România se aruncă, anual, circa 160.000 de tone de deşeuri textile, dintre care reciclabile ar fi în jur de 6-10%, în condiţiile legislative şi de piaţă existente. Majoritatea cantităţii de deşeu textil merge la groapa de gunoi şi ia drumul valorificării energetice
” participă pentru strângerea de fonduri în scop caritabil, pentru cele 4 campanii pe care le au în desfăşurare până la sfârşitul anului.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi consultate pe pagina de
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 20:50
astăzi, 20:20