0.3 C
Iași
18 decembrie, 2025

Europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. România, propune crearea unui pol suveranist alături de AUR și POT

„România traversează una dintre cele mai grave crize politice, economice și sociale de la prăbușirea regimului comunist și până azi. Aflați în fața unei guvernări care a abandonat interesul național, prin anularea democrației şi instalarea unei dictaturi administrative, fiscale și judiciare, opoziția suveranistă are o responsabilitate istorică: aceea de a se uni și de a acționa.

În acest context, Partidul S.O.S. România vă adresează un apel deschis, ferm și onest pentru unificarea forțelor suveraniste pe care le reprezentam, într-un pol politic comun, capabil să preia puterea, să destituie actualul Guvern și să declanșeze alegeri anticipate.

România are nevoie urgentă de o majoritate care să guverneze pentru popor, nu împotriva lui. Avem nevoie de legi care să aducă bunăstare și prosperitate, nu să adâncească sărăcia, frica și disperarea. Prioritățile acestui pol suveranist trebuie să fie clare, asumate public și implementate fără compromisuri:

Astăzi, peste 30% din populația României se află în sărăcie absolută. Categorii care oricum se descurcau greu au fost împinse în zona disperării. Pauperizarea populației nu este un accident, ci rezultatul direct al unei clici de mafioți politici care taie și spânzură, fără răspundere, într-un stat capturat. Pentru ca acest demers să fie credibil și durabil, propunem:

Acest pol suveranist nu trebuie să fie o alianță de conjunctură, ci o construcție politică matură, capabilă să redea românilor speranța, demnitatea, siguranța și controlul asupra propriului destin. Istoria nu îi va judeca pe cei care au vorbit cel mai tare, ci pe cei care au avut curajul să se unească atunci când România a avut cea mai mare nevoie și nu au făcut-o. Așteptăm un răspuns deschis și responsabil și ne exprimăm disponibilitatea totală pentru dialog și acțiune comună”, a transmis av. europarlamentar Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedinte Partidul S.O.S. România.

Sursa: https://www.bzi.ro/europarlamentarul-diana-sosoaca-liderul-s-o-s-romania-propune-crearea-unui-pol-suveranist-alaturi-de-aur-si-pot-5429507

Ultimă oră

Același autor