-6.8 C
Iași
31 ianuarie, 2026

eSuperliga revine la Iasi – eSuperliga, prima ligă oficială de esports afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal și EA SPORTS

După un prim sezon care a marcat un moment istoric pentru esports-ul din România și a demonstrat potențialul uriaș al competițiilor de fotbal virtual,eSuperliga, competiția oficială de EA SPORTS FC™ afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) și EA SPORTS, revine în martie 2026, cu un nou format . Cele 16 cluburi ale Superligii României vor fi din nou reprezentate de cei mai valoroși jucători de EA FC din țară, pregătiți să concureze pentru trofeu, premii și calificarea la campionatele mondiale și europene.

Formatul competiției

eSuperliga 2026 va debuta la începutul lunii martie și se va desfășura în două faze:

Calendarul noului sezon

Etapa 1 –6 martie 2026 – Palas Mall Iași

Etapa 2 –7 martie 2026 – Palas Mall Iași

Etapa 3 –14 martie 2026 – ParkLake Shopping Center București

Etapa 4 –15 martie 2026 – ParkLake Shopping Center București

Etapa 5 –4 aprilie 2026 – Sala Polivalentă Craiova

Etapa 6 –5 aprilie 2026 – Sala Polivalentă Craiova

Finala –18 & 19 aprilie 2026 – Circul Metropolitan București

Calificări la competiții internaționale de prestigiu

Și anul acesta, cei mai buni jucători din eSuperliga vor avea un loc asigurat în cadrulFC Pro World Championship Play-ins șieChampions League Group Stage conectând, astfel, scena esports-ului românesc la competiții internaționale de prestigiu marca EA SPORTS.

Sezonul 1: un debut de succes unde Universitatea Craiova a fost încoronată campioană

Primul sezon al eSuperligii a demonstrat interesul ridicat pentru esports în România și capacitatea competiției de a crea momente memorabile. Cele16 evenimente organizate în 12 orașe au adus fotbalul virtual mai aproape de comunități diverse, atrăgândpeste 30.000 de participanți și generând online27 de milioane de vizualizări șipeste 150.000 de interacțiuni . Marea finală de la Circul Metropolitan București a reunit peste2.000 de fani și a oferit17 meciuri intense pe parcursul a 16 ore .

Competițional, sezonul a fost strâns. Răzvan Puiu (Universitatea Craiova) a încheiat pe primul loc, câștigând eSuperliga, eSupercupa, calificarea în eChampions League și FC Pro World Championship. La doar două puncte în spate s-a clasat reprezentantul Rapidului, iar locul al treilea a revenit jucătorului Sepsi OSK.

Sezonul inaugural al eSuperligii a reprezentat o inițiativă remarcabilă menită, printre altele, să aducă fotbalului românesc o perspectivă nouă, conectând sportul cu o generație mai tânără de fani prin intermediul esports. „Jucătorii de EA FC care și-au reprezentat echipele favorite din Superligă au reușit să adauge intensitate și emoție fiecărui meci.”, a declarat Constantin Stătescu, reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Sursa: https://www.iasi4u.ro/esuperliga-revine-la-iasi-esuperliga-prima-liga-oficiala-de-esports-afiliata-ligii-profesioniste-de-fotbal-si-ea-sports/

Ultimă oră

Același autor