Este oficial! Femeile vor putea merge în armată din 2026! Grecia va permite femeilor să se înroleze voluntar în Forțele Armate începând cu anul viitor, prin crearea unei unități speciale ce va include între 100 și 150 de recruți. Iată ce condiții trebuie respectate.
Grecia este țara care va permite femeilor să se înroleze în armată. Ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, a anunțat că este necesară dezvoltarea infrastructurii, culturii și mentalității adecvate pentru ca femeile să poată servi alături de bărbați în caz de nevoie. Decizia Greciei vine după exemplul altor țări europene care permit deja înrolarea voluntară a femeilor în armată, precizează capital.ro.
Programul de formare și condițiile ce trebuie îndeplinite vor fi anunțate de autoritățile din Grecia. În 2026, va fi creată o unitate specială care va include între 100 și 150 de recruți.
„Vom începe recrutarea voluntară a femeilor în 2026. Vom forma o unitate de 100 până la 150 de voluntari pentru a consolida și mai mult legătura dintre femei și Forțele Armate. Totuși, trebuie să facem un pas mai departe – să creăm infrastructura necesară, precum și mentalitatea și cultura, astfel încât, dacă va fi vreodată nevoie, femeile să poată servi alături de bărbați în Forțele Armate Grecești”, a declarat Nikos Dendias, Ministrul grec al Apărării.
Țările care permit femeilor să facă serviciul militar
Pe lista țărilor care permit înrolarea voluntare a femeilor în armată se află Cipru. Cipru a adoptat în aprilie 2025 o lege ce oferă femeilor posibilitatea de a se înscrie voluntar în serviciul militar. În Finlanda, din 2024, femeile pot participa la serviciul militar în aceleași condiții ca bărbații, armata rămânând obligatorie pentru bărbați. Elveția permite femeilor să se înroleze în toate ramurile armatei, inclusiv în unitățile de luptă. Și în Austria femeile se pot înrola voluntar în armată.
Danemarca va implementa serviciul militar obligatoriu. Până acum, femeile au participat doar pe bază de voluntariat, de obicei pentru o perioadă de patru luni. Danemarca va introduce armată obligatorie și pentru femei începând de anul viitor. Începând cu anul 2026, vor fi recrutați anual câte 5.000 de tineri, atât bărbați, cât și femei. Danemarca va implementa serviciul militar obligatoriu din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era prevăzut inițial. În 2024, aproximativ 4.700 de persoane au efectuat serviciul militar, iar femeile au participat doar pe bază de voluntariat, pentru o perioadă de patru luni. Deocamdată, planurile nu au fost transformate în legi, dar negocierile au început deja pentru introducerea armatei obligatorii pentru femei.
Sursa: https://www.bzi.ro/este-oficial-femeile-vor-putea-merge-in-armata-din-2026-5389582