14.1 C
Iași
19 septembrie, 2024

Emil Săndoi a debutat la Poli Iaşi cu o victorie împotriva Universităţii Craiova

Pe un teren afectat de ploaia persistentă, Politehnica Iaşi a câştigat duminică meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, din etapa a noua a Superligii la fotbal.

Antrenorul Emil Săndoi a debutat la moldoveni, care au câştigat cu 2-0.

Mitriţă a ratat un penalty când scorul era 1-0.

Sursă foto: Facebook/Universitatea Craiova

Trei puncte importante pentru Politehnica Iaşi, care iese din zona de subsolul clasamentului şi acumulează 10 puncte.

Florian Kamberi a deschis scorul după prima jumătate de oră de joc, răzbunându-se pentru o ratare cu două minute mai devreme, când a trimis inexplicabil peste poartă din poziţie favorabilă.

Principalele ocazii ale reprizei au aparţinut gazdelor, care au trimis 6 şuturi spre poartă, în ciuda faptului că au avut o posesie de doar 35%, în timp ce oltenii au şutat doar de două ori spre poarta adversă.

Repriza secundă a adus pe teren o echipă oaspete mai motivată, însă Mitriţă nu a reuşit să transforme o lovitură de pedeapsă (min. 58), acordată după un henţ în careu, decis în urma unei analize VAR.

Ultimul sfert de oră a fost un asediu la poarta moldovenilor, care au rezistat eroic, cu portarul Fernandes în prim-plan.

În al zecelea minut suplimentar de joc, Poli Iaşi a majorat scorul la 2-0, prin brazilianul Tailson, după o fază prelungită de atac în faţa porţii craiovene, unde terenul de joc a fost serios afectat de cantitatea mare de apă căzută la Iaşi.

Politehnica Iaşi ajunge la 10 puncte şi urcă momentan pe locul 10, Universitatea Craiova ratând ocazia de a trece, chiar şi temporar, pe prima poziţie a clasamentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/emil-sandoi-a-debutat-la-poli-iasi-cu-o-victorie-impotriva-universitatii-craiova-22486925

Ultimă oră

Același autor