Medicii botoşăneni au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD în două situaţii de urgenţă medicală diferite, la interval de câteva ore.
În prima situaţia a fost vorba despre un pacient de 66 de ani. Acesta a fost diagnosticat de medicii din Dorohoi cu un sindrom coronarian acut. Fiind nevoie de o intervenţie urgenţă în clinica universitară, a fost solicitat un elicopter SMURD chiar pe stadionul din Dorohoi. Bărbatul a fost transportat acolo de un echipaj de la Ambulanţa Dorohoi, ulterior fiind transportat la Iaşi pe calea aerului.
Câteva ore mai târziu aeronava medicală a fost din nou solicitată în judeţul nostru. De această dată a fost vorba despre un pacient de 65 de ani, din Săveni. Acesta a fost transportat la Urgenţe de un echipaj SMURD cu medic, fiind diagnosticat cu hemoragie subarhnoidiană. Din cauza stării grave în care era a fost solicitat transferul la Iaşi pe calea aerului. Elicopterul SMURD a aterizat pe heliport, unde bărbatul a fost adus de acelaşi echipaj SMURD cu medic.“În ambele cazuri pacienţii au fost stabilizaţi şi predaţi în siguranţă de echipajele medicale de la ambulanţe colegilor de la aeronava medicală. Primul a fost transferat la IBCv Iaşi, iar în cazul celui de-al doilea transferul s-a făcut la Clinica de Neurochirurgie” , a precizat medicul Carmen Răgoşcă, purtător de cuvânt al SJA Botoşani.
Sursa: https://www.monitorulbt.ro/local/2026/03/27/elicopter-smurd-chemat-de-doua-ori-in-cateva-ore-video/