Polițiștii și procurorii argeșeni îl anchetează penal pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe pe elevul de 17 ani de la un liceu din Pitești care a agresat doi muncitori aflați în școală pentru a monta camere de supraveghere.
Incidentul, asupra căruia a atras public atenția și prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a avut loc în data de 27 ianuarie, când un tânăr de 20 de ani din municipiul Pitești a apelat numărul unic de urgență 112, reclamând faptul că a fost agresat fizic în incinta unui liceu din Pitești de către un elev al unității de învățământ.
„În urma verificărilor efectuate a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, apelantul și un alt tânăr de 22 de ani, din orașul Costești, care ar fi intervenit pentru a aplana conflictul inițial, ar fi fost loviți de către același elev, suferind leziuni, motiv pentru care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Elevul în cauză a fost identificat ca fiind un tânăr de 17 ani, din comuna Moșoaia”, au informat oficialii Inspectoratului de Poliție Argeș.
Surse judiciare au precizat pentruNews.rocă cei doi tineri se aflau în liceu pentru a monta camere de supraveghere.
Conflictul spontan dintre elev și unul dintre muncitori ar fi pornit după ce unul l-a acuzat pe celălalt că se uită urât la el. Cel de-al doilea muncitor a încercat să aplaneze scandalul, fiind lovit cu cotul în față de adolescentul de 17 ani.
Elevul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus plasarea tânărului sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a convocat pentru ziua de luni reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Argeș și ai structurilor de ordine publică, pentru a analiza o serie de incidente considerate netolerabile în unitățile școlare. Aceasta a precizat că decizia a fost luată în urma unor evenimente grave petrecute în ultimele zile în unități de învățământ din județul Argeș.