AUMOVIO anunță că, începând cu 1 aprilie 2026, Liviu Bălan va ocupa poziția de Head of Plant & Location AUMOVIO Sibiu.
El îi va succeda lui Sonok Rivetto, care va prelua o nouă funcție internațională în cadrul companiei. Totodată, Liviu Bălan își va păstra rolul de Head of Country AUMOVIO Romania, asigurând continuitate și o strategie coerentă pentru operațiunile companiei la nivel național.
Cu o experiență de peste 21 de ani în cadrul companiei, Liviu Bălan este recunoscut pentru leadershipul său în inginerie, dezvoltare organizațională și strategie globală de produs. Absolvent al Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, acesta și-a început cariera la Sibiu în 2005, conducând departamentul Safety & Motion și centrul de cercetare și dezvoltare (R&D) al locației. Ulterior, a ocupat roluri globale în segmentul Electronic Suspension Systems (ESS) în Germania și, din 2023, a condus ESS la nivel global. Din 2025, și-a reluat activitatea la Sibiu ca Head of Country AUMOVIO Romania.
“Preluarea conducerii locației Sibiu este pentru mine un moment plin de mândrie și semnificație, care vine și cu un puternic sentiment de responsabilitate. Într-o perioadă marcată de transformare și de așteptări crescute privind agilitatea și inovația, menținerea unui leadership puternic la Sibiu este esențială. Apreciez munca realizată aici de-a lungul anilor și aștept cu interes să continuăm progresul realizat. Angajamentul meu rămâne același: susținerea echipelor noastre, întărirea colaborării și asigurarea faptului că activitatea din România continuă să ofere excelență la nivel global. ” a declarat Liviu Bălan
Sub conducerea lui Liviu Bălan, AUMOVIO Romania va continua să fie un hub strategic al companiei, reunind mii de specialiști în inginerie, producție, software și dezvoltare de sisteme și servicii. În România, compania operează în Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara, cu patru centre R&D și două unități de producție, având aproximativ 13.000 de angajați, dintre care mai mult de jumătate ingineri și specialiști IT.
De la Sibiu, AUMOVIO furnizează soluții avansate pentru mobilitate conectată și autonomă, inclusiv senzori, afișaje, sisteme de frânare și confort, susținute de expertiză în platforme arhitecturale și sisteme de asistență a șoferului.