„La data de 10 martie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea a doi inculpaţi, cu vârstele de 34 şi 35 de ani, cetăţeni ai statului Bangladesh, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, supunere la muncă forţată, lovirea sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, acces fără drept la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi transferul neautorizat de date informatice”, a transmis, miercuri, DIICOT, într-un comunicat de presă.
De asemenea, cercetările sunt continuate cu privire la alţi doi suspecţi, un bărbat şi o femeie, care se sustrag urmăririi penale, precum şi cu privire la un suspect, care în prezent se află pe teritoriul statului Bangladesh.
Procurorii anunţă că, în urma percheziţiilor efectuate în cursul zilei de marţi, au fost găsite şi ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor şi alte probe.
„Până în prezent au fost identificate un număr de peste douăzeci de victime, investigaţiile fiind continuate pentru identificarea altor persoane aduse pe teritoriul României de către gruparea de criminalitate organizată şi exploatate în interesul financiar al acesteia. Din probele administrate a reieşit şi faptul că, inculpaţii, împreună cu ceilalţi ai membri ai grupării, au conceput un plan prin care să menţină victimele într-o stare de teroare permanentă, astfel încât acestea să nu protesteze la condiţiile inumane la care erau supuse”, a mai precizat DIICOT.
Potrivit sursei citate, programul de lucru al victimelor a fost, fără excepţie, de 7 zile din 7, fără zile libere, ziua de lucru depăşind întotdeauna 8 ore, iar salariul condiţionat şi niciodată primit în întregime.
„Astfel, se reţineau din salariu, nu la alegerea persoanelor în cauză, cazarea şi masa, apoi diverse sume reprezentând impozite şi comisioane care nu au fost vreodată prevăzute de dispoziţiile legale. Impozitele erau constituite din procentaje şi sume fixe, inclusiv un impozit de 21%. Ulterior erau reţinute şi alte «taxe»: pentru aplicaţia de livrator 1.000 lei şi pentru mijlocul de transport (bicicletă etc) cel puţin 1.000 lei. De asemenea, din cercetări a reieşit că mâncarea pe care o primeau victimele, contra cost, consta din produsele expirate şi care nu mai puteau fi vândute în magazinul liderului grupării de criminalitate organizată”, se mai arată în comunicat.
Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Poliţiştii şi procurorii au făcut, marţi, percheziţii în Bucureşti la o grupare constituită din patru bărbaţi din Bangladesh şi o femeie de cetăţenie română, care exploatau persoane de origine asiatică, aduse în ţară printr-o firmă de recrutare. Li se promiteau locuri legale de muncă, dar ajunşi în ţară erau ţinuţi într-o stare de asuprire, fără a avea contracte legale de muncă şi primeau cel mult 400 de lei pe săptămână. Una dintre victime, care a reclamat condiţiile la o televiziune din Bangladesh, a fost agresată.