Primul accident a avut loc în jurul orei 14:30, în afara localității Turturești, pe DN 15D. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 58 de ani, din Piatra-Neamț, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând în coliziune cu un gard.
În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la o unitate medicală. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Al doilea eveniment rutier s-a produs în localitatea Leghin, pe DN 15B. Polițiștii au stabilit că un bărbat de 58 de ani, din județul Iași, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta. Ulterior, autoturismul a fost acroșat de un alt vehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Vaslui, care, de asemenea, nu ar fi respectat distanța regulamentară.
În urma coliziunii, o femeie de 56 de ani, pasageră în primul autoturism, a fost rănită și transportată la spital.
Toți conducătorii auto implicați în evenimente au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din
Sursa: https://www.stiri-neamt.ro/doua-accidente-rutiere-duminica-in-neamt/