În fiecare zi, Donald Trump „scapă” câte un avertisment la adresa statelor NATO, sugerând sau chiar afirmând că Statele Unite ar putea părăsi organizația. Și, de asemenea, zilnic, liderul de la Casa Albă le bate obrazul statelor NATO, dintre care, cu excepția Turciei, Marii Britanii, Norvegiei, Islandei, Albaniei, Muntenegrului, Macedoniei de Nord și Canadei, toate aparțin Uniunii Europene, pentru faptul că nu s-au alăturat războiului împotriva Iranului. În cele ce urmează, voi susține ideea că, în ceea ce privește atitudinea statelor NATO, lucrurile stau diferit de modul în care le prezintă Donald Trump. Și, de asemenea, voi prezenta argumente conform cărora este aproape imposibil de presupus că Statele Unite vor ieși din NATO.
Războiul din Iran a fost declanșat exclusiv de către alianța americano-israeliană, care a mizat pe o operațiune militară specială, fulgerătoare, de natură să decapiteze regimul de la Teheran și să-l înlocuiască cu o conducere agreată de cele două state, cu care Washingtonul și Tel Avivul să convină asupra sistării programului nuclear și de dezvoltare a armelor balistice. Analiștii de la Casa Albă și de la Tel Aviv s-au aflat în aceeași eroare ca și Vladimir Putin atunci când președintele Federației Ruse a decis să atace Ucraina și să o pună în genunchi în câteva zile. Iranul nu s-a predat și nu are de gând să se predea. Care este însă tipul de raționament care îl determină pe Donald Trump să bată obrazul statelor NATO?
Una dintre soluțiile identificate de autoritățile de la Teheran pentru a rezista în fața alianței americano-israeliene și pentru a nu ajunge în situația de a se preda, depunând armele, este, cel puțin aparent, blocarea strâmtorii Ormuz, o măsură care este de natură să dinamiteze întreaga economie mondială și prin care, totodată, este consolidată relația dintre Iran și statele considerate prietene. O altă soluție la care s-a lucrat aproape 40 de ani a fost edificarea unui sistem extrem de eficient de apărare în trepte a teritoriului cvasiinaccesibil al statului iranian, printr-un program constant de instruire și echipare a unei armate de circa un milion de militari, prin construirea de mega-buncăre la mare adâncime și prin dezvoltarea unei industrii de apărare ultraperformante, cu ajutorul căreia au fost create depozite de armament atât de consistente încât pot asigura apărarea statului pe o perioadă indefinită de timp. În felul acesta, Iranul a devenit cvasiinvulnerabil în fața tentativelor de invazie terestră și, iată, deține cheia comerțului mondial cu petrol. În acest punct al analizei, sunt obligat să constat că iranienii aplică o strategie elastică în ceea ce privește Strâmtoarea Ormuz, unde, în timp ce majoritatea covârșitoare a statelor sunt împiedicate să-și transporte încărcăturile în mod selectiv, alte state, și în primul rând Federația Rusă, pot tranzita fără nicio problemă produsele petroliere și în mod gratuit, în timp ce un alt grup de state, considerate prietene de mâna a doua ale Teheranului, au posibilitatea de a tranzita contra unei taxe de 2 milioane de dolari pentru fiecare încărcătură. Dacă lucrurile rămân în acest stadiu, vom asista la un dublu efect la nivel global. Pe de o parte, așa-numitul Occident colectiv va fi aruncat într-o criză energetică și apoi economică fără precedent în istorie și, pe de altă parte, în trezoreria statului iranian vor intra sume uriașe de bani, colectate zilnic de la navele cărora li se permite tranzitul contra unor taxe. Cum este, ca să dau un singur exemplu, Japonia. Pentru Statele Unite, această situație, generată de un șah etern, este intolerabilă, astfel încât Donald Trump, pentru a încheia cu succes acest război, a solicitat de urgență sprijinul statelor NATO, care nu sunt parte a acestui război, care nu au fost consultate în prealabil și nici măcar informate. O bună parte dintre statele NATO și-au pus la dispoziție aeroporturile pentru a facilita operațiunile militare ale Statelor Unite; în schimb, altele, cum este, de pildă, Spania, au interzis cu desăvârșire nu numai utilizarea în acest scop a bazelor militare americane, ci și survolul aeronavelor prin spațiul aerian al țării. Presupun că Donald Trump s-a așteptat ca, imediat după ce alianța americano-israeliană a intrat în dificultate, NATO, cu acordul statelor membre, să ia decizia de a se angaja în acest război. Dar alianța NATO este de tip defensiv. Ea permite și obligă statele membre să activeze articolul 5 din Cartă exclusiv în situația în care vreunul dintre statele organizației devine victima unei agresiuni. Nu ne aflăm în acest scenariu. Astfel încât NATO, ca atare, nu poate interveni, ci doar, eventual, punctual, unele dintre statele membre. Prin urmare, Donald Trump bate în mod nedrept și inutil obrazul organizației NATO.
Pe de altă parte, nici amenințarea ieșirii Statelor Unite din NATO nu stă în picioare, din simplul motiv că o asemenea decizie nu este apanajul Casei Albe, ci al Congresului Statelor Unite, fiind necesară o susținere a cel puțin două treimi dintre congresmeni. O susținere care nu există. În plus, acest război din Iran, aflat în cea de-a 35-a zi, a devenit atât de nepopular în Statele Unite încât, pentru prima dată în scurta istorie a celei de-a doua președinții a lui Donald Trump, o majoritate covârșitoare a cetățenilor nu îl mai susțin pe președinte, ci, dimpotrivă, au devenit foarte critici. Confruntat cu capcana externă pe care singur și-a pus-o în cale, precum și cu capcana internă, Donald Trump scapă lucrurile de sub control și, zi de zi, face una sau mai multe declarații extrem de controversate și lansează amenințări pe care nu le mai poate duce la capăt.
Desigur, dacă, în cele din urmă, Statele Unite ar părăsi totuși NATO, istoria ar trebui rescrisă din acest punct de inflexiune. Echilibrul mondial s-ar schimba din temelii, iar statele europene ar putea fi aduse în situația de a face eforturi incredibil de mari pentru a-și asigura, pe termen scurt, mediu și lung, apărarea, fără nicio susținere din partea Statelor Unite. Din fericire, nu suntem în acest scenariu. În schimb, războiul declanșat de Statele Unite și Israel, prin modul în care se desfășoară, este de natură să dinamiteze întreaga economie mondială și să vulnerabilizeze, în special, statele dezvoltate din UE.
Sursa: https://www.bzi.ro/donald-trump-adio-dar-raman-cu-tine-5506914