Doi tineri de 21 de ani din comuna Fântânele au fost depistaţi în noaptea de 14/15 martie 2026, în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau pe un moped neînmatriculat şi neasigurat, ambii prezentând urme vizibile de consum de alcool. Incidentul a fost constatat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea, în timpul acţiunilor din cadrul planului „Bukovina Gate – Poarta de Nord”. Lucrătorii de poliţie au observat, în zona Plopeni – Aeroport Salcea – Dumbrăveni, două persoane de sex masculin care manifestau un comportament ezitant la vederea echipajului. Cei doi au fost opriţi şi legitimaţi, fiind identificaţi ca fiind doi tineri de 21 de ani, ambii domiciliaţi în satul Stamate, comuna Fântânele. La control, poliţiştii au constatat că cei doi prezentau îmbrăcăminte puternic murdară de noroi şi zgârieturi superficiale la nivelul membrelor superioare. Mopedul marca Honda pe care se aflau prezenta avarii evidente la partea frontală, cu elemente deteriorate. Tinerii nu deţineau asupra lor documente privind provenienţa sau înmatricularea vehiculului. Verificările în bazele de date ale Poliţiei Române au confirmat că mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat şi nu deţine poliţă RCA valabilă. Niciunul dintre cei doi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Unul dintre tineri a declarat că mopedul îi aparţine, precizând că l-ar fi cumpărat anterior de la o persoană necunoscută din judeţul Iaşi. Ambii au recunoscut că au condus mopedul pe drumurile publice anterior depistării, intenţionând să se deplaseze spre localitatea Siminicea.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat valori de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre ei şi 0,74 mg/l pentru celălalt. Ambii au fost conduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava. Unul dintre tineri a refuzat prelevarea de probe biologice, fapt consemnat conform procedurilor legale, în timp ce celălalt a acceptat recoltarea mostrelor de sânge.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Oraşului Salcea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.