Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la începutul lunii martie, persoanele cercetate minore, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a două victime, una dintre acestea în vârstă de 16 ani și instituționalizată, le-ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale.
Ulterior, cei trei ar fi adăpostit victimele în diverse locații din municipiul Pașcani, două dintre acestea aparținând persoanelor cercetate, unde le-ar fi determinat să practice prostituția.
Persoanele în cauză le-ar fi înlesnit această activitate victimelor, atât prin găsirea de clienți, cât și prin postarea unor anunțuri în mediul online, la secțiunea matrimoniale/escorte pentru municipiul Pașcani.
Banii obținuți din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către persoanele cercetate, care, în încercarea de a atrage cât mai mulți clienți, ar fi utilizat inteligența artificială în crearea postărilor online.
„În urma a trei percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 2 aprilie, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă. La data de 2 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor trei persoane cercetate, astăzi, 3 aprilie, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a acestora. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Poliția Municipiului Pașcani”, a precizat IGPR.