9.4 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Doi mari corupți ai României, eliberați rapid de Lia Savonea. Cumnatul fugar al lui Geoană abia fusese adus în țară

”Cu majoritate, admite cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. 860/1/2022. Casează, în parte, decizia penală recurată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pentru infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal şi a inculpatului Costea Mircea Ionuţ pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal”, se arată în minuta Înaltei Curţi.

Magistraţii au dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Sebastian Vlădescu pentru cele două infracţiuni de luare de mită ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie penală.

De asemenea, din acelaşi motiv judecătorii au hotărât încetarea procesului penal pornit şi împotriva lui Ionuţ Costea pentru complicitate la luare de mită.

”Anulează formele de executare emise în baza deciziei atacate şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ, dacă nu sunt arestaţi într-o altă cauză. Menţine dispoziţiile din decizia penală recurată privind confiscarea specială şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu sunt contrare prezentei hotărâri”, a precizat sursa citată.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/doi-mari-corupti-ai-romaniei-eliberati-rapid-de-lia-savonea-cumnatul-fugar-al-lui-geoana-abia-fusese-adus-in-tara–1810073.html

Ultimă oră

Același autor