9.1 C
Iași
28 octombrie, 2025

Doi administratori ai unei firme din Brăila, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste 680.000 de lei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a doi administratori ai unei societăţi comerciale, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 iunie 2014 – 31 ianuarie 2019, cei doi, în calitate de administratori de firmă ar fi înregistrat în evidenţa contabilă 579 de facturi fiscale false, pretins emise de către un furnizor, care nu le-a recunoscut ca fiind reale. Documentele atestau fictiv achiziţia de carburanţi, diminuând obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

Prejudiciul estimat se ridică la 681.348 de lei, la care se adaugă accesorii în valoare de 938.111 lei, calculate până în ianuarie 2025, suma totală fiind de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Pentru garantarea recuperării prejudiciului, în cursul urmăririi penale au fost instituite măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, printre care trei locuinţe (o casă şi două apartamente), două terenuri intravilane şi două autoturisme de lux.

Potrivit procurorilor, după încetarea activităţii infracţionale, inculpaţii ar fi înstrăinat bunuri către membri ai familiei şi apropiaţi pentru a se sustrage de la acoperirea prejudiciului.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Brăila spre soluţionare.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/justitie/doi-administratori-ai-unei-firme-din-braila-trimisi-in-judecata-pentru-evaziune-fiscala-de-peste-680-000-de-lei/

Ultimă oră

Același autor