Discuții de urgență la Bruxelles. Fermierii cer soluții pentru scumpirea îngrășămintelor

Fermierii europeni se pregătesc pentru o nouă rundă de negocieri tensionate cu oficialii europeni, pe fondul unei crize care se adâncește în sectorul agricol. Reprezentanții agriculturii din mai multe state membre sunt așteptați la Bruxelles pe 13 aprilie, unde vor avea discuții cuComisia Europeană despre creșterea accelerată a prețurilor la îngrășăminte, fenomen care pune o presiune uriașă asupra fermierilor din întreaga Uniune Europeană.

Producătorii avertizează că tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu riscă să amplifice și mai mult această problemă. Conflictul regional și perturbările din lanțurile de aprovizionare globale au început deja să afecteze piața îngrășămintelor, iar agricultorii spun că impactul asupra producției agricole ar putea fi sever.

Unul dintre cei care resimt deja efectele este Amaury Poncelet, fermier din centrul Belgiei, care cultivă cereale. El a declarat pentruAgence France-Presse că situația este „extrem de gravă”. Potrivit acestuia, prețul îngrășămintelor a crescut semnificativ în ultimele luni: dacă vara trecută plătea aproximativ 330 de euro pe tonă, în această iarnă costul a urcat la 380 de euro. După escaladarea tensiunilor cu Iranul, trendul de creștere s-a accentuat.

Un factor major al acestei scumpiri îl reprezintă blocarea de către Iran aStrâmtoarea Ormuz , una dintre cele mai importante rute comerciale maritime din lume. Aproximativ o treime din îngrășămintele transportate pe mare ajung pe piața globală prin această zonă strategică, iar perturbarea traficului maritim a generat imediat turbulențe pe piață.

Fermierii europeni cer intervenția UE

Organizațiile internaționale au tras deja un semnal de alarmă.Organizația Națiunilor Unite a avertizat că situația ar putea avea consecințe dramatice mai ales pentru țările în curs de dezvoltare, care depind masiv de importurile de fertilizanți pentru a-și susține producția agricolă.

În Europa, impactul este deja vizibil. Îngrășămintele pe bază de azot (produse în principal din gaz natural) s-au scumpit cu aproximativ 20% în doar o lună, iar prețurile se apropie de 500 de euro pe tonă. Pentru fermieri, această creștere reprezintă o nouă lovitură, după scumpirile provocate anterior de războiul din Ucraina.

Cultivatorii de cereale sunt printre cei mai afectați, deoarece depind masiv de utilizarea îngrășămintelor pentru a obține producții ridicate. Luc Vernet, reprezentant al think tank-ului agricolFarm Europe , spune că mulți agricultori nu au reușit să își asigure un venit decent în ultimii ani.

În Franța, situația este deja vizibilă pe teren: aproximativ 300.000 de hectare de teren agricol folosite anterior pentru culturile de cereale au fost lăsate nelucrate sau abandonate începând din 2022, semn că presiunea economică devine tot mai greu de suportat pentru fermieri.

În acest context tensionat, presiunea asupra autorităților europene crește.Comisia Europeană a decis deja introducerea unor taxe vamale ridicate pentru îngrășămintele provenite din Rusia, unul dintre cei mai mari producători mondiali. Măsura face parte din strategia UE de a reduce veniturile Moscovei în contextul războiului din Ucraina.

Totuși, mai multe state și organizații agricole consideră că aceste măsuri agravează problema. Franța și reprezentanții fermierilor cer acum suspendarea taxei europene pe carbon aplicate importurilor de îngrășăminte la frontieră. Deocamdată însă, executivul european a respins această propunere.

Agricultura UE, în pragul unei noi crize

Susținătorii taxei spun că aceasta este necesară pentru a limita importurile cu emisii ridicate de carbon și pentru a proteja industria europeană, care trebuie să respecte reguli stricte de mediu. În opinia lor, soluția pe termen lung este dezvoltarea unei producții interne puternice de fertilizanți.

Organizația industrialăFertilizers Europe avertizează că actualul conflict geopolitic a demonstrat cât de vulnerabilă este Europa atunci când depinde de importuri. Potrivit reprezentanților sectorului, menținerea unei capacități solide de producție în interiorul Uniunii este o chestiune strategică.

Între timp, oficialii europeni spun că monitorizează atent evoluția pieței. O purtătoare de cuvânt aComisia Europeană a declarat că au fost adoptate deja măsuri pentru a facilita accesul fermierilor la îngrășăminte, inclusiv suspendarea taxelor de import pentru majoritatea produselor, cu excepția celor provenite din Rusia și Belarus.

Executivul comunitar pregătește și un plan de acțiune care urmează să fie prezentat în luna mai. Acesta va aborda problemele structurale ale pieței și va încerca să stimuleze producția internă, inclusiv dezvoltarea unor fertilizanți cu emisii reduse de carbon.

Sursa: https://www.bzi.ro/discutii-de-urgenta-la-bruxelles-fermierii-cer-solutii-pentru-scumpirea-ingrasamintelor-5508198

Ultimă oră

Același autor