Ministerul Mediului anunţă, miercuri, că pe agenda discuţiilor de la reuniunea Consiliului miniştrilor mediului s-au aflat două teme majore: propunerea de modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv intermediar obligatoriu privind clima pentru 2040, precum şi contribuţia stabilită la nivel naţional (CSN) a Uniunii Europene, care va fi transmisă Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (CCONUSC).
Propunerea Comisiei Europene privind Legea europeană a climei stabileşte un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, raportat la nivelul anului 1990.
„În urma negocierilor desfăşurate în cadrul Consiliului de Mediu, s-a stabilit că 5% din această ţintă va putea fi atinsă prin credite internaţionale, prin investiţii în proiecte de decarbonizare în state din afara UE. Astfel, nivelul de reducere internă (domestică) a emisiilor la nivel european este de 85%, ceea ce reduce presiunea asupra industriilor europene”, au precizat oficialii instituţiei citate.
Potrivit acestora, în intervenţia sa, Diana Buzoianu a subliniat că România susţine obiectivul european de decarbonizare, însă a insistat pentru o abordare echilibrată, care să ţină cont de diferenţele economice şi energetice dintre statele membre.
„Am intrat în aceste negocieri cu un mandat clar: România îşi asumă tranziţia verde, dar are nevoie de instrumente reale, nu doar de ţinte pe hârtie. În urma discuţiilor intense, am obţinut flexibilităţi necesare şi termene realiste pentru ca măsurile să fie aplicabile şi să producă rezultate în viaţa oamenilor. Obiectivul pentru 2040 rămâne ambiţios, dar drumul până acolo trebuie să fie corect pentru toate statele membre”, a transmis Diana Buzoianu.
Potrivit comunicatului citat, un alt rezultat important al negocierilor îl reprezintă obţinerea unui an suplimentar pentru implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii în domeniile transport şi construcţii.
„Este un an crucial care ne va permite să ne pregătim temeinic şi să evităm creşteri de preţuri în două domenii cheie – transporturi şi construcţii – într-un context economic deja dificil pentru ţara noastră”, a mai transmis ministrul Mediului.