Deputatul Silviu Gurlui a susținut săptămâna aceasta o conferință de presă la sediul partidului AUR, în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte de interes național și local, de la realizările României în domeniul cercetării spațiale, până la dificultățile cu care se confruntă profesorii și locuitorii municipiului Iași.
„1. Satelitul EMISAR – primul mesager românesc în spațiu, lansat din SUA cu o rachetă SpaceX Falcon 9. Un succes al generațiilor care au crezut într-o idee, care au investit timp și, de multe ori, fonduri din propriul buzunar pentru a aduce România în rândul cercetării satelitare.
EMISAR – primul satelit profesional realizat integral în România este acum în spațiu.
Astăzi nu vorbim doar despre lansarea unui satelit. Vorbim despre o idee care a rezistat decenii. Despre oameni care au construit în tăcere, în condiții dificile, într-un sistem care de prea multe ori nu a susținut, ci a încetinit. Vorbim despre o dovadă clară că România poate produce tehnologie spațială reală, competitivă, aici, acasă.
Dar ceea ce vedem astăzi este doar vârful unui efort început cu mult timp în urmă. Istoria acestui moment este una dificilă. În anii ’90, România făcea primii pași în colaborări internaționale prin ROSA, inclusiv prin acorduri cu Surrey Satellite Technology Ltd. Era o perioadă în care conceptul de microsatelit abia se contura la nivel global.
În 1999, dr. Marius-Ioan Piso continua dialoguri internaționale cu actori relevanți din domeniul spațial, într-un context în care România nu avea nici infrastructură, nici finanțare, dar avea oameni care credeau în direcția aceasta.
Fondurile pentru spațiu erau infime. Uneori, participarea la evenimente internaționale se făcea cu sacrificii personale. Și totuși, ideea nu a murit.
Aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale cercetării românești și astăzi.Suntem într-o situație critică:– bugete insuficiente– lipsă de strategie pe termen lung– blocaje administrative– lipsă de integrare reală în industria aerospațială globală
În timp ce alte state investesc zeci de miliarde anual, România funcționează la limita supraviețuirii în cercetare.
2. Asistăm cu mare tristețe și revoltă la mesajele transmise de guvern privind blocarea acordării banilor cuveniți profesorilor, bani câștigați prin instanță și care trebuiau recuperați inclusiv în această lună aprilie. O hotărâre de guvern ar bloca această rambursare, sfidând hotărârile judecătorești. N-ar fi prima dată când sistemul de învățământ și profesorii sunt umiliți și nu li se oferă minimum de respect. O situație inacceptabilă!
3. Iașul se confruntă cu probleme majore de trafic. Actualul sistem de transport în comun este unul suprasolicitat, cu cale de rulare foarte uzată și cu multe tramvaie încă în stare de degradare majoră. Asistăm zilnic la perturbări de trafic, întârzieri, multe cauzate de organizare sau de condiția tehnică.
De asemenea la nivelul municipiului Iași, parcările au devenit o problemă ajunsă la paroxism. Pentru că nu sunt făcute sau proiectate parcări noi subterane, șoferii sunt forțați să lase mașinile pe unde apucă, afectând grav spațiile verzi. Atunci când plouă se formează noroi, iar acesta este plimbat de roțile mașinilor prin tot Iașul. Urmează praf, poluare și vegetație distrusă.
Iașul nu mai poate rezista în acest ritm. Are nevoie de o alternativă modernă, capabilă să lege zonele metropolitane de centru, de universități, spitale, instituții sau centre comerciale, gară, aeroport etc. Soluția Iașului este METRIS – Metrou Regional Inteligent Iași, un metrou ușor, suprateran, în cea mai mare parte. AUR a depus în Parlament acest proiect, care este singura soluție reală pentru descongestionarea traficului, pentru reducerea poluării fonice și îmbunătățirea calității aerului. Acesta poate dezvolta înzecit companiile din periferie și poate crește interesul investitorilor”, a transmis deputatul Silviu Gurlui.