3.5 C
Iași
22 decembrie, 2025

Deputatul AUR Laura Gherasim: „Solicităm tuturor românilor care au fost cenzurați în mod abuziv pe rețelele de socializare să sesizeze comisiile pentru cercetarea abuzurilor din Parlament”

În calitate de presedinți ai Comisiilor pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, deputatul AUR, Laura Gherasim, și senatorul AUR, Nicolae Vlahu, au solicitat, în cadrul unei conferințe de presă, tuturor românilor care au fost cenzurați în mod abuziv pe rețelele de socializare să sesizeze cele două comisii parlamentare, în vederea demarării unei anchete privind libertatea de exprimare.

Totodată, aceștia au anunțat că în perioada următoare vor fi chemați la audieri în cele două comisii românii care au rămas fără conturi sau sunt sancționați pe rețelele de socializare, iar cazurile vor fi prezentate public.

Deputatul Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, a atras atenția în conferința de presă asupra unor fapte grave care vizează încălcarea sistematică a libertății de exprimare a cetățenilor români, situație ce pune sub semnul întrebării funcționarea statului de drept în România.

„Comisia a fost sesizată prin petiții formulate de cetățeni români și jurnaliști cu zeci de ani de activitate, care reclamă ștergerea, blocarea sau restricționarea temporară sau definitivă și nejustificată a conturilor de social media. Gravitatea și caracterul repetitiv al acestor situații impun o analiză clară. Instituțiile statului trebuie să prezinte un document care să răspundă exhaustiv la toate problemele semnalate de cetățeni, explicând dacă și prin ce protocoale, în baza cărei legi, reprezentanții instituțiilor statului pot solicita platformelor să închidă conturi catalogând drept „dezinformare” sau „fake news” declarațiile incomode care critică acțiunile guvernului și limitarea drepturilor fundamentale”, a declarat deputatul Laura Gherasim.

În urma analizării conținutului eliminat, deputatul AUR a arătat că postările vizate exprimau opinii politice, critici la adresa acțiunilor guvernului și semnalau restrângerea drepturilor fundamentale, atât pe plan național, cât și la nivelul Uniunii Europene.

„Exprimarea unor opinii politice sau a unor adevăruri incomode nu reprezintă dezinformare și nu poate fi calificată drept fake news”, a subliniat președintele Comisiei.

Deputatul AUR, Laura Gherasim, a arătat că nu poate exista transparență reală fără o discuție onestă despre raportul de putere și despre cine este redus la tăcere în spațiul public.

„Astăzi, cetățenii și Parlamentul României sunt reduși la tăcere prin decizii politice ale partidelor aflate la guvernare, care pot interveni sau chiar pot decide controlul asupra exprimării publice. Acesta nu este un exercițiu democratic și nu reflectă un stat de drept funcțional”, a precizat aceasta.

În acest context, Laura Gherasim a anunțat demararea unui proces amplu de clarificare instituțională, inițiat de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, propunând sesizarea ANCOM, CNA și a altor instituții competente, în vederea clarificării cadrului legal și a verificării existenței unor posibile abuzuri instituționale.

Deputatul AUR a semnalat că, în mod regretabil, majoritatea parlamentară din Comisie s-a opus sesizării ANCOM, fără argumente juridice sau constituționale, exclusiv prin vot politic. Referitor la Consiliul Național al Audiovizualului, instituția trebuia să răspundă Parlamentului în maximum 30 de zile, Laura Gherasim a subliniat că „întârzierea sau refuzul de a răspunde Parlamentului în mod clar și explicit echivalează cu refuzul de a răspunde cetățenilor”.

Deputatul Laura Gherasim a reamintit rolul ANCOM ca și coordonator național pentru aplicarea Digital Services Act, instituție care are obligația legală de a clarifica în mod transparent competențele sale și procedurile privind moderarea conținutului online.

Președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaților a afirmat ferm că instituția pe care o conduce nu va accepta ca libertatea de exprimare să fie reglementată prin tăcere, frică sau abuz administrativ și va continua demersurile instituționale, inclusiv la nivel european.

În acest sens, deputatul Laura Gherasim a formulat următoarele solicitări publice:

– CNA să comunice de urgență dacă a solicitat sau a avizat închiderea unor conturi de social media, temeiul legal, faptele concrete și procedura urmată, precum și motivele pentru lipsa unui răspuns către Parlament;

– ANCOM să își exercite atribuțiile legale de coordonator DSA și să clarifice public în ce condiții instituțiile statului pot solicita eliminarea de conținut sau închiderea de conturi;

– Guvernul României să precizeze dacă există instrucțiuni, protocoale sau mecanisme informale prin care opinii politice sunt etichetate drept dezinformare sau amenințare la siguranța națională;

– platformele digitale să precizeze dacă verifică efectiv solicitările primite de la autoritățile române sau dacă acționează automat, în detrimentul libertății de exprimare”, a declarat Laura Ghersam, deputat AUR și președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.

Sursa: https://www.bzi.ro/deputatul-aur-laura-gherasim-solicitam-tuturor-romanilor-care-au-fost-cenzurati-in-mod-abuziv-pe-retelele-de-socializare-sa-sesizeze-comisiile-pentru-cercetarea-abuzurilor-din-parlament-5432567

Ultimă oră

Același autor