9.6 C
Iași
14 martie, 2026

De ce a plecat stră-stră-strănepotul lui Mihail Sturdza din AUR: Am creat un partid de dreapta. Şi a fost transformat într-un partid nostalgic comunist. A fost o linie roşie pentru mine

Europarlamentarul Şerban Dimitrie Sturdza, ales pe listele AUR, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, de ce a demisionat din partidul condus de George Simion.

„Pentru că noi am visat şi am creat un partid conservator, de dreapta, şi acest partid a fost transformat sau deviat către un partid pur şi simplu nostalgic-comunist. Adică, din momentul în care sistemul, prin partidul AUR, prin George Simion a început să-l izoleze din ce în ce mai mult pe bunul meu prieten şi frate de credinţă Claudiu Târziu, lucrurile s-au agravat şi practic noi eram în partidul AUR nişte persoane izolate. Mai sunt şi astăzi câteva persoane complet izolate, care trăiesc, din păcate, ceea ce am trăit şi noi. Din decenţă, din dreptate, l-aş fi urmat oricum pe Claudiu Târziu. Însă în momentul în care am auzit cele mai importante persoane din partidul AUR declarând că comunismul nu a fost atât de rău, pentru mine a fost încălcarea unei linii roşii. Şi am şi eu dreptul să am o linie roşie. Le spun uneori cetăţenilor, le transmit prin reţelele de socializare că nu le doresc să trăiască nici măcar o zi în comunism. Dacă ar putea să facă ceva cu timpul şi să trăiască un experiment de o zi în comunism, nu le doresc nici măcar aşa ceva. Şi nu am duşmani, ca să spun că nici măcar duşmanilor, dar nu doresc absolut nimănui acest lucru”, a spus Şerban Sturdza.

După ce a plecat din AUR, Şerban Dimitrie Sturdza a fondat un nou partid politic: Acţiunea Conservatoare. Printre membrii din conducere se numără şi Claudiu Târziu, fost co-preşedinte AUR. ”Era firesc să revenim la ceea ce am gândit iniţial, la ceea ce concepusem iniţial să avem un partid conservator decent, adică fără manifestări agresive, jignitoare. Nu mă regăseam absolut deloc în noua formă pe care o luase militantismul foştilor mei colegi din AUR”, a conchis Şerban Sturdza.

Şerban Dimitrie Sturdza a fost unul dintre fondatorii AUR, alături de Claudiu Târziu şi de George Simion. La început, Claudiu Târziu şi George Simion au împărţit funcţie de preşedinte AUR. Ulterior, Simion a fost ales lider cu puteri depline, iar Claudiu Târziu preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a doua funcţie în ierarhia partidului. Târziu a fost unul dintre liderii AUR care au criticat candidatura lui George Simion la alegerile prezidenţiale din decembrie 2024, anulate după primul tur. Simion se clasase pe locul patru, după Călin Georgescu, Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu. În ciuda eşecului, George Simion a candidat din nou la alegerile prezidenţiale reluate în mai 2025, unde a ajuns în finala prezidenţială, fiind învins de Nicuşor Dan. Înainte de startul campaniei electorale, în aprilie 2025, Claudiu Târziu a demisionat din AUR, după ce conducerea partidului, controlată de George Simion, l-a suspendat din funcţia de preşedinte al CNC. Ulterior, Claudiu Târziu a lansat Acţiunea Conservatoare alături de Şerban Dimitrie Sturdza.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/de-ce-a-plecat-stra-stra-stranepotul-lui-mihail-sturdza-din-aur-am-creat-un-partid-de-dreapta-si-a-fost-transformat-intr-un-partid-nostalgic-comunist-a-fost-o-linie-rosie-pentru-mine–1843208.html

Ultimă oră

Același autor