Cutremurul, care s-a produs luni puţin înainte de ora locală 1:00 (duminică, 22.30, ora României) în Khulm, provincia Samangan, lângă oraşul Mazar-e-Sharif, a avut o adâncime de 28 km, potrivit Institutului American de Studii Geologice (USGS).
CCTV footage shows the moment a strong M6.3 earthquake struck Mazar-e-Sharif, Afghanistan, a short while ago.pic.twitter.com/NX0o04Ggi5
— Weather Monitor (@WeatherMonitors)November 2, 2025
„Aproximativ 320 de compatrioţi au fost răniţi şi peste 20 au fost ucişi” în provinciile Samangan şi Balkh, a declarat Sharafat Zaman, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, precizând că este vorba de un bilanţ provizoriu.
Cutremurul a fost resimţit până în capitala Kabul, la sute de kilometri distanţă, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului.
Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, lângă joncţiunea plăcilor tectonice eurasiatică şi indiană.
❗ A powerful 6.3-magnitude earthquake struck northern provinces of Afghanistan, causing fatalities
The areas near Mazar-i-Sharif suffered the most. Dozens of buildings were destroyed, some completely. The city’s famous historic Blue Mosque was also damaged.
According to…pic.twitter.com/lI7CA2QBaR
— NEXTA (@nexta_tv)November 3, 2025
Din 1900, nord-estul acestei ţări a cunoscut 12 cutremure cu o magnitudine mai mare de 7, potrivit lui Brian Baptie, seismolog la British Geological Survey.