Un raport al Curții de Conturi identifică erori contabile și plăți nejustificate în administrația județului Bihor din perioada conducerii lui Ilie Bolojan, care patrimoniul și evidențele financiare cu peste 33 milioane lei.
Un raport recent al Curții de Conturi a scos la iveală probleme contabile semnificative în administrația județului Bihor pe perioada conducerii lui Ilie Bolojan.
Auditul arată discrepanțe între bilanț și realitate, în perioada când Ilie Bolojan a condus Bihorul
Auditul oficial contrazice imaginea de „model de eficiență” promovată de ani de zile, prin care administrația era lăudată pentru investiții rapide, reducerea costurilor și disciplină bugetară.
Curtea de Conturi a emis o opinie contrară asupra situațiilor financiare ale județului, cea mai severă formă de concluzie pe care o poate primi o instituție publică. Practic, bilanțul nu reflectă realitatea financiară a județului. Această concluzie se bazează pe mai multe erori contabile majore identificate în patrimoniul public și în evidențele instituțiilor subordonate.
Una dintre cele mai mari erori se referă la activele necurente ale Campusului pentru Învățământ Dual din Oradea. Curtea de Conturi a constatat că anumite imobile au fost trecute în domeniul public al Municipiului Oradea, prin hotărâri ale Consiliului Județean și Consiliului Local Oradea, însă contabilitatea le menținea încă în evidențele județului.
Această supraevaluare a activelor a fost cuantificată la 17.867.051,67 lei, ceea ce a umflat artificial bilanțul județului. În practică, bunurile nu mai aparțineau efectiv Consiliului Județean, dar erau încă înregistrate ca atare.
Terenuri pentru drumuri județene nu erau în contabilitateAuditul a identificat și o problemă opusă, anume subevaluarea activelor necurente. Terenuri din domeniul public preluate pentru drumuri județene și proiecte de infrastructură, cum ar fi centurile ocolitoare sau culoarele de expropriere din Zona Metropolitană Oradea, nu au fost înregistrate în contabilitate.
Suprafața totală afectată este de 554.243 mp, iar valoarea contabilă a terenurilor lipsă se ridică la 14.484.633,12 lei. Astfel, bilanțul județului reflectă simultan active „plecate, dar încă în acte” și „intrate, dar lipsă din acte”, creând o imagine eronată a patrimoniului.
Probleme la Muzeul Țării Crișurilor OradeaRaportul Curții de Conturi semnalează și neconcordanțe în gestionarea patrimoniului cultural al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Există diferențe între evidența contabilă și gestiunea cantitativ-valorică a obiectelor muzeale, precum și aplicarea necorespunzătoare a procesului de denominare pentru bunurile deținute anterior datei de 1 iulie 2005.
Valoarea activelor subevaluate a fost calculată la 1.379.829,35 lei. În plus, muzeul nu a realizat reevaluarea bunurilor culturale mobile, însă raportul notează că valoarea acestei erori nu a fost cuantificată.
Peste două milioane de lei, bani plătiți în plus sau greșit, în perioada când Bolojan conducea BihorulÎn continuare, auditul arată alte erori din cauza cărora au de suferit contribuabili, anume bani plătiți în plus sau greșit. Auditul efectuat de Curtea de Conturi a identificat în total erori cuantificate de aproximativ 2,07 milioane lei. Acestea includ plăți efectuate nelegal, supraplăți, accesorii, decontări greșite și lucrări neexecutate care au fost decontate.
Raportul menționează că nu toate aceste sume reprezintă pierderi definitive, unele fiind tratate drept prejudicii de recuperat sau regularizări contabile. Totuși, impactul economic este semnificativ, reflectând presiunea asupra bugetului și vulnerabilități în controlul intern.