Instanţa a înlăturat dispoziţia de începere a judecăţii în cazul lui Buzatu. Sursa foto: Hepta
Curtea de Apel Iaşi a dispus, vineri, îndepărtarea de la dosar a mijloacelor de probă constând în înregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită.
Totodată, instanţa a înlăturat dispoziţia de începere a judecăţii în cazul lui Buzatu.
„În temeiul art. 347 rap. la art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite contestaţiile formulate de Ministerul Public – P.Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpaţii Buzatu Dumitru şi Judele Radu împotriva încheierii intermediare nr. 86/29.04.2024 şi a încheierii finale nr. 92/13.05.2024, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 2562/89/2023/a1″, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.
Instanţa a respins ca nefondată cererea inculpatului Buzatu Dumitru privind incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Vaslui, invocată în contestaţie şi a admis cererea formulată de inculpatul Judele Radu cu privire la nelegalitatea administrării unor probe în cursul urmăririi penale.
„În temeiul art. 280 alin.1 si art. 281 alin.1 lit. b indice 1 din Codul de procedură penală, constată nulitatea absolută şi dispune excluderea din probatoriu a declaraţiei martorei Plesca Gabriela. În temeiul art. 280 alin.1 si art. 282 alin.1 din Codul de procedură penală, constată nulitatea relativă a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, prin folosirea de dispozitive tehnice, de către colaboratorul cu identitate reală Bîrzu Iulian, şi dispune excluderea din probatoriu şi a următoarelor mijloace de probă: – procesul verbal din data de 10.10.2023 privind redarea, în formă scrisă, a înregistrării efectuate în data de 04.04.2023, şi suportul optic aferent; – procesul verbal din data de 10.03.2023 privind redarea, în formă scrisă, a înregistrării efectuate în data de 27.02.2023, şi suportul optic aferent. În temeiul art. 102 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispune înlăturarea fizică din dosarul de urmărire penală a declaraţiei martorei Plesca Gabriela, a proceselor verbale de redare, în formă scrisă, a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental menţionate anterior şi a suporţilor optici aferenţi. Constată neregularitatea Rechizitoriului din data de 13.12.2023, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 19/P/2023 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi, consecinţă a excluderii din probatoriu a declaraţiei martorei Plesca Gabriela şi a tuturor proceselor verbale de redare, în formă scrisă, a înregistrărilor efectuate de colaboratorii cu identitate reală Savin Emil si Bîrzu Iulian şi a suporţilor optici aferenţi”, a decis instanţa.
Un nou termen de judecată a fost stabilit pe data de 15 noiembrie, când se va decide dacă dosarul se va întoarce la DNA.
Pe 17 aprilie, Curtea de Apel Iaşi a decis definitiv
a fostului lider PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi arestat preventiv în luna septembrie a anului trecut. Ulterior, Buzatu a fost plasat sub control judiciar.
Potrivit anchetatorilor, Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.