3.8 C
Iași
17 decembrie, 2025

Crăciun cu bucurie, adus de angajații Antibiotice Iași pentru 100 de copii din familii numeroase

Ediția din acest an s-a concentrat pe sprijinirea copiilor din județele Neamț și Botoșani. Copiii au trimis scrisori Moșului, în care și-au exprimat dorințele cu sinceritate și emoție. Cerințele au reflectat realitatea lor de zi cu zi: de la scutece, haine și rechizite, la jucării sau dulciuri, dar și la dorințe dedicate unor pasiuni personale. Printre acestea s-a regăsit și scrisoarea unei fetițe pasionate de domeniul juridic, care a cerut cărți de specialitate – o dovadă că, dincolo de lipsuri, copiii continuă să viseze.Dorințele au fost împlinite cu sprijinul angajaților companiei Antibiotice, care s-au implicat voluntar în proiect, alegând câte o scrisoare și transformând-o într-un cadou pregătit cu grijă.

Pentru acești copii, întâlnirea cu Moș Crăciun a fost parte a unui eveniment special, gândit ca o experiență completă, în care drumul parcurs până la fabrica de la Iași, emoția și bucuria întâlnirii cu Moș Crăciun au contat la fel de mult ca darurile primite.

„Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” vorbește despre oameni și despre legătura dintre ei. Implicarea colegilor noștri arată că spiritul Antibiotice înseamnă empatie, solidaritate și responsabilitate față de comunitate. În preajma Crăciunului, fiecare scrisoare citită și fiecare cadou oferit au însemnat mai mult decât un gest de generozitate. Au fost semne că, pentru acești copii, cineva s-a gândit la ei, le-a ascultat dorințele și a ales să le fie aproape”, a declarat Ioana Tode, președinta Fundației „Antibiotice – Știință și Suflet”.

Acestă acțiune, organizată anual de Fundația “Antibiotice – Știință și Suflet”, în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, rămâne una dintre inițiativele de suflet ale comunității Antibiotice, prin care valorile companiei se transformă, an de an, în gesturi concrete de sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/craciun-cu-bucurie-adus-de-angajatii-antibiotice-iasi-pentru-100-de-copii-din-familii-numeroase–1821039.html

Ultimă oră

Același autor