Luni, 16 martie 2026, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc prelegerea „Sportul de înaltă performanță între abnegație și satisfacție”, susținută de Constantin Popovici, cel mai bun sportiv din Europa în 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime.
Evenimentul a fost deschis de rectorul UAIC, Liviu-George Maha, care a subliniat importanța acestor întâlniri pentru comunitatea academică, evidențiind rolul modelelor inspiraționale în formarea studenților. Totodată, acesta a punctat importanța sportului în educație și în viața de zi cu zi: „Dincolo de performanță, dincolo de rezultatele obținute la diferite competiții, sportul ar trebui să facă parte din viața de zi cu zi. Integrarea sportului în toate formele de educație cred că este un imperativ pentru ca societatea să evolueze așa cum ne dorim.”
La eveniment a participat și lect. univ. dr. Renato Gabriel Petrea, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, organizatorul întâlnirii, care a mulțumit studenților pentru interesul și implicarea lor.
În cadrul prezentării, Constantin Popovici a oferit o perspectivă autentică asupra disciplinei pe care o practică – săriturile în apă de la mare înălțime (high diving) – evidențiind rigorile antrenamentului, gestionarea riscului, motivația și echilibrul psihic necesare pentru performanța la nivel internațional.
Sportivul român este unul dintre cei mai valoroși practicanți ai acestei discipline la nivel mondial, fiind câștigător al circuitului Red Bull Cliff Diving World Series și medaliat la competiții majore organizate sub egida Federației Internaționale de Natație (World Aquatics). De-a lungul carierei, a obținut clasări constante pe podium în etapele internaționale și este recunoscut pentru dificultatea și precizia execuțiilor sale.
Mesajul său pentru studenți a depășit însă zona performanței sportive, punând accent pe rolul mișcării în viața de zi cu zi: „Sportul este esențial, chiar și atunci când nu urmărești performanța. Practicarea lui contribuie la un stil de viață sănătos, de aceea îi încurajez pe toți copiii și tinerii să facă sport, iar pe părinți să își susțină copiii în alegerea unei activități sportive.”
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care studenții au avut ocazia să dialogheze direct cu invitatul și să afle mai multe despre parcursul său profesional, provocările sportului de performanță și lecțiile valoroase pe care le-a învățat de-a lungul carierei.