-0.8 C
Iași
21 februarie, 2026

Constantin Brâncuși a exprimat în opera sa luminile vieții eterne: Patriarhul Daniel la Academia Română

În ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, scuptorul „a exprimatluminile vie ii eterne a dincolo de orice semn al mor din lumea materială trecătoare”, a subliniat Patriarhul României.

Preafericirea Sa a mai transmis că se cuvine ca, „la 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, să evidențiem mai intensi spiritualită tin-ortodoxe în via i opera sa , mai ales că lucrările realizate și numite de el:(1907) șiColoana fără sfâr (1937) au fost comandate de către creștini ortodocși pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea”.

Text integral:

Opera lui Constantin Brâncu i – lumină i bucurie peste timp

În 19 februarie 2026 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, iar în anul anul 2027 se împlinesc 90 de ani de când cel ce a fost numit „țăranul-demiurg”, „prințul-țăran” sau „profetul artei moderne” a supravegheat personal, în 1937, lucrările de execuție și amplasare a celor 47 de componente ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu:Masa Tăcerii ,Poarta Sărutului șiColoana fără sfâr , lucrări finalizate în anul 1938, iar apoi inaugurate și sfințite în 14 septemebrie 1938, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în prezența sa. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu rămâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuși și cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit și materie, credință și artă, arhaic și modern, timp și veșnicie.

Se cuvine, deci, ca în acest an, 2026, la 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, să evidențiem mai intensi spiritualită tin-ortodoxe în via i opera sa , mai ales că lucrările realizate și numite de el:(1907) șiColoana fără sfâr (1937) au fost comandate de către creștini ortodocși pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea.

Constantin Brâncuși a fost cântăreț de strană la bisericileșidin Craiova, cântăreț de strană și dirijor de cor la bisericadin București, precum și cântăreț de strană la biserica românăii Arhangheli din Paris, fiind un creștin ortodox practicant până la sfârșitul vieții sale.

În cartea albumi – sculptor cre tin ortodox , ediția a II-a, Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, București, 2013, am evidențiat prezența spiritualității creștin-ortodoxe în viața și opera lui Constantin Brâncuși, folosind, într-o formă restructurată și îmbogățită, textul prelegerii „Materia sculptată – epifanie a luminii Creatorului. Spiritualitate ortodoxă în opera lui Brâncu ”, susținută în data de 14 ianuarie 2006, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, după ce ni s-a decernat titlul deDoctor Honoris Causa al acestei Universități.

Cartea noastrăi – sculptor cre tin ortodox este în același timpun omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român , de mult timp intrat în lumina marilor artiști ai umanității, șiun apel la o cunoa tere mai ampl i mai profund a semnifica iilor spirituale cuprinse în opera artistică a acestui fiu credincios și înțelept al Bisericii Ortodoxe Române, care a făcut cunoscute la nivel mondial valențe multiple ale sufletului românesc creator.

Părintele artei moderne , Constantin Brâncuși, este un român care s-a înscris în circuitul valorilor universale perene. Cel căruia Henri Rousseau i-a spus „tu ai transformat anticul în modern ”, a plecat din România și s-a stabilit în Franța, în anul 1904, unde a beneficiat de o vastă informare asupra istoriei artei și de contacte personale cu artiștii mari din diferite părți ale lumii.

Expozițiile sale de la New York și din alte orașe occidentale l-au făcut cunoscut și apreciat. Însă, artistul care a plecat din țara sa natală a purtat-o pe aceasta permanent în sufletul său prin credința și prin tradiția poporului său, asumate într-o formă creatoare reflectată artistic.

Fiind în același timpromân tradi șiartist modern universal ,Constantin Brâncu i nu s-a înstrăinat de propria identitate când se afla printre străini , deoarece a căutat „esența lucrurilor” dincolo de aparențe efemere și a descoperit spațiulspiritual al libertă ii creatoare în interiorul oricărui spațiu geografic. În ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, el a exprimatluminile vie ii eterne a dincolo de orice semn al mor din lumea materială trecătoare.

Așa cum scriam în prefața cărții noastrei – sculptor cre tin ortodox , ediția a II-a, din anul 2013, el a unit credința cu arta, naționalul cu universalul și efemerul cu eternul. De aceea,Coloana fără sfâr a operei sale este șiColoana nemuririi sale!

i o bucurie pentru to i românii!

Patriarhul României

Sursa: https://www.napocanews.ro/2026/02/constantin-brancusi-a-exprimat-in-opera-sa-luminile-vietii-eterne-patriarhul-daniel-la-academia-romana.html

Ultimă oră

Același autor