9.3 C
Iași
5 noiembrie, 2025

Compot de smochine – Rețeta pentru un preparat aromat, plin de beneficii pentru sănătate

Rețeta pentru un compot de smochine este dulce, parfumată și simplă, dar și plină de beneficii, de aceea, merită cu siguranță încercată măcar o singură dată.

Acest compot poate fi servit ca desert, gustare sau chiar alături de cereale ori iaurt, ideal fiind pentru cei care doresc o variantă naturală și sănătoasă a deserturilor clasice.

Rețeta de compot de smochine

Compotul de smochine este ideal nu doar pentru gustul său dulce și plăcut, ci și pentru faptul că este foarte ușor de preparat și are beneficii. Smochinele sunt fructe bogate în fibre, antioxidanți și minerale, iar compotul păstrează o mare parte din calitățile lor nutritive.

Pentru compotul clasic vei avea nevoie de aproximativ 1 kg de smochine proaspete, bine coapte, care se spală și se taie în jumătăți sau sferturi. Într-o cratiță încăpătoare se adaugă apă cât să acopere fructele, împreună cu zahăr în cantitate variabilă, în funcție de cât de dulci sunt smochinele.

De obicei, se adaugă între 100-200 grame de zahăr, însă există și varianta fără zahăr, în care fructele își lasă singure dulceața naturală. Pentru o aromă aparte, se pot adăuga o felie de lămâie, un baton de scorțișoară, vanilie sau chiar câteva cuișoare.

Află cum poți face și oprăjitură cu biscuiți oreo și budincă.

Compotul fierbe la foc mic până când smochinele devin fragede, dar își păstrează forma. Este important să nu se amestece energic, ci să se lase să fiarbă lent, pentru a evita zdrobirea fructelor. La final, compotul se pune fierbinte în borcane sterilizate, se închid bine capacele și se lasă la cald până a doua zi.

Acesta poate fi savurat simplu, alături de o felie de pâine prăjită, cu un iaurt cremos sau chiar ca topping pentru deserturi precum griș cu lapte, orez cu lapte sau clătite.

Ce beneficii are acest compot

Smochinele sunt apreicate încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile lor nutritive și pentru rolul benefic asupra digestiei. Chiar și în forma de compot, smochinele rămân bogate în fibre, ceea ce ajută la reglarea tranzitului intestinal și la prevenirea constipației.

Acestea sunt o sursă naturală de potasiu, calciu, fier și magneziu, nutrienți care contribuie la sănătatea oaselor, inimii și sistemului nervos. Antioxidanții prezenți în smochine, precum flavonoidele, ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și pot contribui la reducerea inflamațiilor din organism.

Consumul de compot poate avea beneficii și pentru persoanele care au nevoie de energie, întrucât smochinele oferă zaharuri naturale ce sunt ușor de digerat. Acest compot este recomajdat și în alimentația persoanelor ce trec prin perioade de epuizare fizică sau intelectuală, datorită conținutului nutritiv bogat. Află cum poți să faci și uncompot de mere fără zahăr.

Compotul poate fi o alternativă mai sănătoasă la deserturile foarte dulci sau procesate, mai ales atunci când este preparat cu puțin zahăr sau chiar fără zahăr. De asemenea, este potrivit pentru persoanele cu sensibilitate digestivă, întrucât smochinele fierte sunt mai ușor de tolerat decât cele crude.

În plus, consumul lui poate ajuta la menținerea hidratării și la aportul de minerale în perioadele călduroase, fiind un desert ce nu încarcă metabolismul.

Un compot de smochine este un preparat simplu, natural și hrănitor, plin de beneficii, ce merită cu siguranță încercat măcar o singură dată.

Sursa: https://www.bzi.ro/compot-de-smochine-reteta-pentru-un-preparat-aromat-plin-de-beneficii-pentru-sanatate-5392802

Ultimă oră

Același autor