* un concert-eveniment dedicat cobzei românești, instrument tradițional recent inclus în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, va avea loc pe 17 martie, în Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași * proiectul propune o incursiune artistică în universul lui Anton Pann, printr-o formulă sonoră rară, elegantă și profund identitară
Iașul găzduiește, pe 17 martie, un eveniment muzical aparte, construit în jurul unuia dintre cele mai expresive instrumente ale tradiției românești: cobza. Concertul „Cobza românească și vocea, în lumea lui Anton Pann” aduce în fața publicului un program inspirat din creația celebrului autor și culegător de folclor Anton Pann, una dintre figurile esențiale ale culturii românești.
Evenimentul va avea loc în Holul de Onoare al Palatului Culturii, spațiu cu o puternică încărcătură simbolică, ales tocmai pentru a potența dimensiunea patrimonială și artistică a proiectului. Programul este construit pe piese cunoscute din ciclul „Spitalul amorului”, reinterpretate într-o formulă scenică specială, cu accent pe autenticitate, expresivitate și rafinament muzical.
Pe scenă vor urca tenorul Gabriel Bîrjovanu (voce), Luiza Muscalu (cobză), Daniela Furtună (cobză) și Ciprian Oloi (claviaturi), patru artiști reuniți într-un dialog sonor care pune în valoare bogăția melodică și subtilitatea ritmică a repertoriului. Prezența a două cobze în aceeași formulă artistică aduce un plus de profunzime timbrală și conturează o experiență rar întâlnită, capabilă să redea dimensiunea arhaică și poetică a muzicii lui Anton Pann.
Vocea și claviaturile completează firesc timbrul cobzelor, într-o construcție muzicală care respectă spiritul original al creațiilor, dar le apropie, în același timp, de sensibilitatea publicului contemporan. Organizatorii anunță și momente cu caracter educativ și simbolic, menite să introducă spectatorii în contextul istoric, cultural și estetic al operei lui Anton Pann, dar și în semnificația cobzei ca instrument identitar.
Prin mesaj, formulă și conținut, concertul se adresează unui public larg – de la melomani și iubitori ai muzicii tradiționale, până la tineri și public educațional. Evenimentul se integrează firesc în seria programelor culturale care pun în lumină patrimoniul românesc și valorile sale vii, într-un Iași care continuă să își asume rolul de capitală culturală și spațiu al recuperării memoriei artistice.
Maura ANGHEL