Noi acuzații la vârful filialei AUR Iași: conducerea organizației a falsificat hârtiile prin care a eliminat doi supleanți de pe lista pentru Consiliul Județean. După decesul Cameliei Ciornia, filiala trebuia să nominalizeze un supleant de pe lista depusă la Biroul Electoral la alegerile locale din 2024. Ocupanții următoarelor două poziții au fost îndepărtați, în locul acestora fiind nominalizată altă persoană.
Documentele privind nominalizarea lui Mihnea Pușcașu au fost trimise la CJ înainte de excluderea oficială a lui Florin Dăscălescu și Florin Croitoru.
Acestora li se reproșează că nu au participat la activități de partid și că nu au plătit cotizațiile.
Comisia de etică de la București a decis excluderea celor doi la data de 24 martie, însă nominalizarea lui Pușcașu a fost trimisă la CJ cu patru zile înainte.
După ce li s-au cerut explicații de la CJ și Tribunalul Iași, șefii AUR Iași au trimis și deciziile de excludere, luate ulteriorii trimiterii nominalizării lui Mihnea Pușcașu.
În decizia de excludere a lui Florin Croitoru, partidul incriminează faptul că acesta a avut declarații acide la adresa lui George Simion. Comisia se contrazice în afirmații, arătând că Florin Croitoru nu a participat la activități de partid, dar și că acesta a avut declarații în ședințele interne.
„Nu există dovezi ale acuzațiilor pe care mi le aduc. Am eu dovezi în schimb ale falsului în declarații comise de noul BCJ Iași, sub conducerea interimară a domnului deputat Paraschiv. Bătălia de-abia de acum începe” , susține Florin Croitoru.
Filiala AUR Iași a falsificat nominalizarea următorului membru aflat pe lista de supleanți pentru Consiliul Județean Iași, care urma să ocupe locul lăsat liber după decesul Cameliei Ciornia.
Organizația județeană a sărit peste doi membri aflați pe lista de supleanți, nominalizând a treia persoană, fără a trimite documentele complete privind motivele care au dus la îndepărtarea celorlalți.
Mai mult, cei doi excluși, Florin Dăscălescu și Florin Croitoru, au fost convocați la comisia de etică de la nivel central după ce AUR Iași a trimis la Consiliul Județean documentele privind nominalizarea lui Mihnea Pușcașu, următorul pe listă. Deci, la momentul nominalizării, cei doi membri nu erau excluși.
Camelia Ciornia a decedat subit la începutul lunii martie 2026. Ulterior, AUR urma să trimită documentele pentru numirea următoarei persoane aflate pe lista de supleanți pentru CJ Iași.
Acea persoană era Florin Dăscălescu. Următorul pe lista AUR Iași după acesta era Florin Croitoru. Cei doi au fost însă excluși din AUR după o ședință fulger. Li s-a transmis că pot contesta decizia la Juriul Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj, adică comisia de etică de la centru. Convocarea a fost trimisă pe 19 martie pentru data de 24 martie, în vreme ce documentul privind înlocuirea lor de pe lista de consilieri județeni a ajuns la CJ pe 20 martie 2026.
Cronologia unei minciuni a conducerii AUR Iași
Pe data de 20 martie 2026, AUR a trimis pe email confirmarea calității de membru de partid pentru Mihnea Pușcașu.
Tot pe data de 20 martie 2026, Mihnea Pușcașu a depus la CJ documentele prin care a devenit nominalizarea AUR la funcția de consilier județean, el fiind poziția 99 pe lista de supleanți depusă la Biroul Electoral.
Pe data de 23 martie 2026 CJ Iași a depus la Tribunal, hotărârea privind încetarea mandatului Cameliei Ciornia și vacantarea postului plus dosarul lui Pușcașu.
Pe 25 martie 2026 instanța a cerut CJ să precizeze motivul pentru care a cerut validarea lui Mihnea Pușcașu în condițiile în care ultimul supleant validat era la poziția 96.
CJ a transmis precizările pe 26 martie cum le-a trimis AUR, fără vreo hârtie privind excluderile.
Pe 27 martie 2026, AUR a trimis CJ o adresă în care arată că Dăscălescu și Croitoru au fost excluși din partid, fără a atașa și documentele privind excluderile.
În aceeași zi, CJ Iași înaintează Tribunalului adresa de la partid, cu mențiunea că deciziile de excludere nu sunt atașate.
Pe 27 martie 2026, Tribunalul Iași a dispus amânarea cauzei, cerând lămuriri legate de excluderile celor doi. Termenul a fost stabilit pentru 6 aprilie 2026.
Din toată această cronologie se observă că AUR a transmis la CJ documentele fără ca decizia de excludere a celor doi să treacă prin toate forurile interne. Ulterior, au trecut la fabricarea documentelor privind excluderile, care au fost trimise ulterior către CJ și apoi instanță.
„Democrație” în AUR. Partidul incriminează delictul de opinie
Florin Croitoru a fost exclus după ședința comisiei de etică din 24 martie. Ridicolul excluderii apare încă din prima parte a deciziei. În documentul Juriului Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj se arată că Florin Croitoru a criticat conducerea partidului în cadrul ședințelor interne.
„Formularea de afirmații împotriva partidului- exprimarea explicită, în cadrul unei ședințe oficiale, a unor poziții critice la adresa partidului (…) Afectarea imaginii publice a partidului- prin declarațiile și pozițiile exprimate” se arată în document.
Comisia de etică se contrazice: nu a participat la acțiuni de partid, dar a criticat șefii în întâlniri interne
Printre motive se mai arată și că acesta nu a mai participat activ la acțiuni de partid după alegerile locale din 2024. Culmea, membrii comisiei de etică a AUR se contrazic singuri în decizia luată. Odată susțin că Florin Croitoru nu a mai participat la acțiuni de partid, ca în același paragraf să afirme că declarațiile sale critice la adresa conducerii au fost făcute în ședințele interne.
„S-a reținut că domnul Florin Flavian Croitoru nu a mai participat la activitățile filialei și nu și-a îndeplinit obligațiile statutare aferente calității de membru, aspect ce contravine dispozițiilor privind implicarea activă în viața organizației și contribuția la promovarea valorilor și imaginii partidului. Totodată, conduita sa în cadrul unei reuniuni ale partidului, inclusiv prin formularea unor afirmații critice la adresa conducerii și a activității organizației, a fost de natură să genereze tensiuni interne și să afecteze climatul organizațional” se mai arată în decizia din 24 martie 2026.
Nici una dintre acuzații nu e în concordanță ci articolele din statut privind excluderea. Liderii AUR susțin că au fost aduse prejudicii de imagine partidului, însă declarațiile acestuia au fost făcute în interiorul formațiunii, nu în public.
Florin Croitoru: „Am dovezi în schimb ale falsului în declarații comise de noul BCJ Iași”
Exclus din AUR pentru neplata cotizației, a declarațiilor împotriva conducerii li neimplicării în partid, Florin Croitoru susține contrariul. Acesta arată că excluderea sa a fost orchestrată de actuala conducere interimară, în frunte cu deputatul Ciprian Paraschiv. În plus, Florin Croitoru susține că a plătit mereu cotizația (100 lei anual), depunând și dovezi în acest sens.
„Nu există dovezi ale acuzațiilor pe care mi le aduc. Am eu dovezi în schimb ale falsului în declarații comise de noul BCJ Iași, sub conducerea interimară a domnului deputat Paraschiv. Bătălia de-abia de acum începe.
Cei de la București nu au nicio vină. Nu știu deloc situația așa cum e ea, iar decizia lor de excludere e una normală, din moment ce am fost continuu prezentat de către acest grup de la Iași, ca un dușman al președintelui, al partidului și al filialei. Toate sunt orchestrate de grupul Zamfir-Paraschiv-Adonicioaie. Oameni veniți de prin alte partide, vechi în politică, ce se dau fideli președintelui George Simion și partidului, dar sapă cât pot de tare exact la temelia și fundația lui” susține Florin Croitoru.
Surse din cadrul AUR Iași au comunicat că Florin Croitoru a fost exclus pentru că ar fi făcut parte din vechea aripă a lui Claudiu Târziu, fost copreședinte al partidului. Aceeași sursă a mai arătat că Florin Croitoru nu știe dacă va mai contesta decizia privind postul din CJ, el fiind nașul de cununie a lui Mihnea Pușcașu și nu are de împărțit vreun conflict cu finul său.
Trecut pe lista de supleanți, înlăturat după o demisie care nu a mai fost depusă
Înaintea lui Croitoru, pe lista pentru CJ era Florin Dăscălescu. Acesta a fost înlăturat după ce i s-a transmis că nu a plătit cotizația la partid pentru ultimele șase luni. În plus, conducerea AUR Iași a invocat și o cerere de demisie a acestuia de anul trecut, care însă nu ar mai fost depusă în fizic. Dăscălescu a depus o contestația la CJ, în instanță, dar și la Juriul de Onoare al AUR. Acesta nu a primit încă vreo decizie de la centru după ședința comisiei din 24 martie, însă numele său apare pe lista celor excluși.
Vlad ROTARU